Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acţiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore a lui Gabriel Niculescu, inspector fiscal cu grad de consilier principal în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov – Serviciul de Inspecţie Fiscală, cu privire la săvârșirea infracţiunilor de luare de mită, în formă continuată și trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, în intervalul februarie-aprilie 2015, în contextul în care un om de afaceri (martor denunţător) dorea să-și reactiveze o firmă declarată inactivă ca urmare a nedepunerii la termen a declaraţiilor fiscale, Niculescu i-a pretins și primit de la acesta, în mai multe tranșe, 1.000 de euro și 3.200 de lei, precum și bunuri alimentare și băuturi alcoolice și nealcoolice, în schimbul cărora inspectorul fiscal a întocmit actele necesare reactivării societăţii respective.