Mai deunăzi, am avut ocazia să vorbesc cu mai multe cadre didactice, atât din Ilfov, cât și din Capitală. Ceea ce mi s-a povestit, m-a îngrozit. Am realizat că sistemul de învățământ din Romania este total ineficient și neadaptat la cerințele de pe piața muncii. O profesoară mi-a spus că, într-un liceu ilfovean, elevii nu au nici cele mai elementare noțiuni de ortografie și aritmetică. Profesorii, pe lângă materia pe care o predau, se simt obligați să-și alfabetizeze învățăceii, să-i învețe noțiuni elementare predate în clasele primare. Așadar, ei fac dictări cu elevii, sau îi învață ecuația de gradul I. Unul dintre ei îmi povestea, satisfăcut, că reușise să ajungă cu cei din clasa a IX-a, la puteri. Un altul îmi povestea că elevii săi, de clasa a XI-a, nu reușeau să scadă 21 de centimetri din 29,7 centimetri. I-a venit o idee, zic eu genială, dacă nu ar fi de râsu’-plânsu’: i-a pus să scadă 21 de lei din 29,7 de lei! Și au reușit! Năucitor, nu? Ce profesori au au avut acești copii?
Exemplele pot continua, dar se pune întrebarea, cum am ajuns aici? Care sunt cauzele? În primul rând este vorba de conceptul de educație din învățământul românesc. În românia se învață de toate și nimic. Profesorii pun accent pe memorarea mecanică a cunoștințelor. Programa este stufoasă, iar multe materii nu au niciun rost. Nu este eficient să-l obligi pe un elev să fie bun la toate cele 16 materii de învățământ, câte avea fiica mea, la un moment dat, la liceu. Vremea enciclopediștilor a trecut! Acum, „regină” este specializarea.
De asemenea, programa ar trebui orientată către cunoștințe folositoare în viața de zi cu zi. La ce-ți folosesc ecuațiile integrale și diferențiale, când tu nu știi să folosești regula de trei simplă, sau să faci o scădere? La ce-ți folosește formula cauciucului poliizoprenic, când lucrezi într-o vulcanizare? Așa se explică și rezultatele dezastruoase de la Bac. Școala românească fabrică pe bandă rulantă absolvenți de liceu, care nu știu să facă nimic și îngroașă rândul șomerilor. Cu excepția celor, vai, atât de puțini, care vor să urmeze studii superioare.
Pe de altă parte, vina poate fi împărțită, în egală măsură între elevi, părinți și societate. Elevii nu sunt deloc atrași de ceea ce le oferă sistemul de învățământ, părinții lor îi neglijează, iar societatea le oferă modele de viață dubioase, de la țepari și corupți, politicieni mincinoși, la pițipoance, cocalari și maneliști cu aere de vedete, toți aceștia fluturând, umilitor, banii nemeritați și nemunciți. Cât despre profesori, ce să mai zici. Unii dintre ei nu-și merită titulatura, pentru că fie sunt la fel de slab pregătiți ca și elevii lor, fie nu se sfiesc să ceară șpagă părinților, considerând aceasta ca pe ceva firesc. Și, din păcate, cei cu dragoste de meseria de dascăl se împuținează pe zi ce trece. Așa că să nu ne mai mirăm că Educația, în România, se clatină, amenințător, pe margine prăpastiei. Voi reveni.
