Bilanțul activității IJJ Ilfov „Lascăr Catargiu”

Lex et Ordo. Este deviza Jandarmeriei Române. Ce cuvinte ar putea descrie mai concludent activitatea uneia dintre cele mai apreciate și de încredere structuri de siguranță și ordine publică? Poate doar sondajele de opinie, care arată că, după Armată, Jandarmeria Română este considerată de peste 67% dintre români drept o forță de nădejde în apărarea cetățenilor României.

Grăitoare pentru aceas­­tă afirmație este și ședința de bilanț a Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov „Lascăr Catargiu”, care s-a desfășurat miercuri 13 ianuarie, la Centrul Cultural „Ion Manu”, din Otopeni. Întrunirea de analiză a activității jandarmilor ilfoveni, pe anul 2015, a fost onorată de însuși inspectorul general al Jandarmeriei Române, general-maior dr. Mircea Olaru. Alți oaspeți de seamă au luat loc la prezidiu sau în sală: prefectul județului Ilfov, Adrian Petcu, inspector șef al IPJ Ilfov, Ion Orațiu Rușeanu, inspector șef al ISU București-Ilfov, general de brigadă Gheorghe Pop, comisar șef Aurel Vișan, din cadrul DGA, reprezentanți ai SRI, STS, DIPI, structuri cu care Jandarmeria colaborează strâns pentru stăvilirea fenomenului infracțional, președintele Judecătoriei Cornetu, Nicoleta Constantinescu, Cristina Țineghe, directorul Direcției Județene a Arhivelor Statului, Alexandrina Niță, directorul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu, directorul CONPET, Alexandru Verdeș și mulți alții.

 

O situație operativă complexă și particulară

După intonarea Imnului de Stat, inspectorul șef al IJJ Ilfov, colonelul Bogdan Enescu, a prezentat Raportul de evaluare a activității desfășurate și a rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov „Lascăr Catargiu”, în anul 2015. Inspectorul șef al IJJ Ilfov a scos în evidență că activitatea jandarmilor ilfoveni se confruntă cu o serie de provocări generate, pe de o parte, de dezvoltarea demografică și socio-economică a județului, dar și legate de numărul ridicat de imigranți care locuiesc permanent sau temporar aici, dintre care se detașează comunitățile chineză și arabă. Pe de altă parte, jandarmii se confruntă cu diversificarea activității infracționale, profesionalizarea și înalta calificare a infractorilor, mobilitatea de mișcare și multiplele căi de comunicare de care dispun infractorii, repatrierea unor grupuri infracționale și caracterul transfrontalier al infracționalității, amplificarea caracterului organizat al activității infracționale și dezvoltarea criminalității cibernetice etc.

 

În 2016, s-a redus infracționalitatea în Ilfov

Din analiza pe primele 9 luni ale anului 2015, se constată că infracționalitatea sesizată la nivelul IPJ Ilfov a crescut cu 1,3%, față de aceeași perioadă anului 2014. Excluzând criminalitatea organizată și cea din domeniul transporturilor, infracționalitatea a scăzut cu 0,7%, mai ales în domenile conexe cu activitatea Jandarmeriei: furturile din locuințe au scăzut cu 16,4%, furturile din societăți comerciale au scăzut cu 7,7%, furturile din autovehicule au scăzut cu 15,3%, iar cele de autoturisme a scăzut cu 36,4%. În privința infracționalității stradale, la nivelul polițiilor orășenești s-au înregistrat atât creșteri, cât și scăderi. De remarcat este scăderea semnificativă de în zona de activitate a Poliției orașului Pantelimon. Din totalul infracțiunilor sesizate, 77% din infracțiuni au fost comise pe timp de noapte, iar 62%, în mediul urban. Totodată, împreună cu IPJ Ilfov, s-a realizat creșterea numărului de infracțiuni constatate, ca urmare a intensificării operațiunilor de patrulare. „Aceste aspecte statistice demonstrează că structurile responsabile cu ordinea publică și siguranța cetățenilor, IPJ și IJJ Ilfov, au găsit soluțiile optime pentru eficientizarea activității lor în acest domeniu deosebit de important”, a subliniat col. Bogdan Enescu.

 

O gamă largă de misiuni executate cu succes

El a vorbit și despre gama largă de acțiuni întreprinse de jandarmii ilfoveni, de la apărarea ordinii publice la diferite manifestări, sportive, culturale sau religioase sau restabilirea acestei ordini în cazul unor manifestații de protest organizate sau spontane, pentru paza celor 20  de obiective de interes național sau local din județ, la acțiuni de patrulare împreună cu poliția județeană, paza conductelor petroliere ale CONPET, punerea în aplicare ale unor hotărâri judecătorești, însoțirea transporturilor cu caracter special, precum și misiuni de sprijin cu Poliția Transporturi, Garda Forestieră, ANAF, ITM, ENEL, ­ISCPR, RATB etc., care, pe parcursul lui 2015, s-au desfășurat cu succes, în ciuda faptului că, în anumite departamente IJJ Ilfov se confruntă cu o lipsă acută de efective. „Trebuie să remarcăm sprijinul acordat în toată activitatea noastră de Gruparea mobilă Ploiești, de Brigada Specială și Direcția de Jandarmi București, care ne-au ajutat cu efective pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor dar și colaborarea permanentă și fructuoasă cu departamentele IPJ Ilfov”, a arătat col. Enescu. După expunerea bilanțului, jandarmii care s-au remarcat prin activitatea lor au primit diplome de merit, înmânate de gen. mr. dr. Mircea Olaru.

 

Apărarea legii, cuvânt de ordine pentru jandarmii români

La finalul întrunirii, inspectorul general al Jandarmeriei Române le-a făcut câteva recomandări celor prezenți. „Aplicarea legii devine o provocare mai actuală ca oricând și se pliază pe ceea ce spunea și președintele Iohannis și anume necesitatea de a impune legea la toate nivelurile societății. (…) Aceasta este pentru noi o misiune extrem de dificilă, pentru că, din păcate, societatea românească, statul, mai bine zis, la orice reacție de nemulțumire socială montează un gard între protestatari și forțele de menținere a ordinii publice. Deseori, în aceste condiții, jandarmii sunt cei scuipați și înjurați și, nu de puține ori, ura protestatarilor este direcționată către noi. Devenim, astfel, vinovați de neputința celor care trebuie să le ofere acestora niște răspunsuri la nemulțumirea lor. Iar noi suntem cei care trebuie să rezolvăm aceste probleme. De aceea, Jandarmeria trebuie să depășească neajunsurile în ceea ce privește comunicarea. Trebuie să renunțăm la limba de lemn, să dăm dovadă de profesionalism și să învățăm să le explicăm mai bine, mai amănunțit celor care protestează, care este menirea noastră și că nerespectarea legii trebuie sancționată, fără compromisuri”, a subliniat gen.mr. Mircea Olaru.