„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei,10).
Florin Ioan Badea, parohul Bisericii Săbăreni Buftea
Cugetând la vremurile Apocalipsei, cu toţii ne îngrozim gândind la venirea lui Antihrist şi la încercarea cea grea prin care va trebui să treacă cei care-L urmează pe Hristos, lepădarea. A rămâne împreună cu Hristos, rămânând fără hrană, tu şi familia, sau acceptarea unei noi ordini mondiale, avându-l ca suzeran pe însuşi Antihrist, care va amăgi pe adepţii săi dându-le hrană doar pentru o scurtă perioadă în schimbul sufletelor. Pare un scenariu greu şi foarte îndepărtat, dar oare cât de îndepărtat este? Spun sfinţii părinţi că sfârşitul lumii va fi precedat de anumite semne, dar că acele lucruri vor părea normale ca şi în vremurile lui Noe.
Ne îndepărtăm de noi înșine
O armă foarte puternică a diavolului în aceste vremuri este subtilitatea cu care cucereşte teren, prezentând răul într-o aură de lumină, îndepărtându-l pe om de valorile moral-creştine, de biserică, de Dumnezeu. Aruncat în patimi şi păcate, omul se îndepărtează de Dumnezeu, de semeni şi chiar de el însuşi. Oare chiar există subtilitate? Vă propun un simplu exerciţiu de gândire: câţi dintre noi realizăm că cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, Paştele, a fost mutilată şi transformată într-o sărbătoare comercială? Unde este „mielul de Paşti”, care-L reprezintă pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, jertfit pentru păcatele noastre? A fost înlocuit cu iepuraşul, simbolul fricii şi al reproducerii, întâlnit cu papionul la gât în reviste „pentru adulţi”. Suntem îndemnaţi să „gândim liber”, adică să nu mai ţinem cont de nimic şi de nimeni, să facem doar ce ne place, transformând plăcerea trupului într-un scop al vieţii, un idol al omului modern – îndemn întâlnit în biserica satanistă.
Tinerii de azi, viitorul de mâine
Dacă nu cu mult timp în urmă, ideea de crimă, viol, ne îngrozea, oare pe câţi ne mai mişcă când vedem reclama imoralităţii zilnic la televizor? Iată cum obişnuinţa devine a doua natură, omul contemporan devine tot mai acomodat cu imoralitatea, cu lipsa de respect, cu lipsa valorilor morale, anormalitatea devenind uşor normalitate – ceea ce este una dintre profeţiile sfinţilor părinţi legate de sfârşitul lumii. Să privim cum cresc copiii noştri, şi ce creştere le dă societatea în care trăim. Am fi tentaţi să spunem că putem alege între bine şi rău, că avem liberul arbitru de a selecta ceea ce este bun de ceea ce este rău, dar să nu uităm că tot noi ţinem foarte mult ca lucrurile pe care le facem să fie făcute „ca lumea”, adică în concordanţă cu ea. Picătura de alcool dată copilului după lapte face ca la adolescenţă tânărul să ceară singur sticla de alcool. Nu în mod special de alcool vorbesc acum, ci de obişnuinţa cu răul încă din copilărie. Jucăriile din mâna copiilor noştri, nu de puţine ori, sunt pistoale, săbii, iar majoritatea jocurilor „distractive” sunt acelea în care trebuie să dărâme, să distrugă… să omoare! Iar despre sexualitate, ar fi foarte mult de vorbit, fiind întâlnită la tot pasul, accesibilă tuturor: la televizor, pe internet, în muzică şi în reviste îndemnându-i la imoralitate, fiind un lucru „la modă”, în rândul tinerilor, la o vârstă fragedă.
Mai nou, în această „debandadă organizată”, moralitatea şi binele sunt puse în umbră, în favoarea imoralităţii şi a răului. Iată-l pe omul contemporan ghidat cu faţa spre rău, întorcând astfel spatele binelui, întunecându-şi darurile divine din el – raţiunea, voinţa, sentimentul – şi punându-le în slujba desfătărilor trupeşti. Acest gol spiritual, aduce nefericire, nemulţumire, tristeţe, zbucium pe care oamenii încearcă în zadar să-l umple cu bucuriile trupeşti, care sunt trecătoare.
Libertate și opțiune
Iată, cum în fiecare clipă a vieţii suntem puşi în faţa lepădării: alegând să facem o faptă rea în locul uneia bune. Pierzând timpul în loc să îl fructificăm. Stând în faţa televizorului, în loc să ne rugăm. Făcând orice altceva, în loc să participăm duminica la Sfânta Liturghie, ne lepădăm de rostul nostru pe pământ, ne lepădăm de… Dumnezeu.
