Gustoase și… periculoase.

Crăciunul se apropie cu paşi repezi. Dacă urmează să tai porcul din propria ogradă sau să-l cumperi de la un alt gospodar, înainte să guşti din “pomana” porcului, nu uita să faci testul pentru trichineloză. Infestarea cu trichinella spiralis te poate băga în spital de Sărbători. Ţine cont de sfaturile specialiştilor Ministerului Sănătăţii şi res-pectă următoarele recomandări:  

Imediat după tăiere, înainte să apuci să guşti din carnea delicioasă, ia o bucată dintre două coaste ale animalului sacrificat şi du-o la cabinetul unui medic veterinar pentru analiză. Doar după controlul trichineloscopic poţi consuma în voie, carnea şi preparatele din carne de porc, după bunul plac; 

În cazul în care vrei să-ţi cumperi carnea dintr-o măcelărie, optează numai pentru centrele comerciale autorizate de Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sa-nitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;  

Renunţă la obiceiul de a consuma carnea sau preparatele din carne de porc care nu sunt foarte bine prelucrate termic. E bine să ştii că procedeele de sărare, afu-mare sau uscare a cărnii nu distrug larvele.

Riscuri la care te expui când faci “pomana” porcului

În primul rând trebuie să știi că trichineloza este o boală parazitară cauzată de infestarea cu viermele parazit trichinella spiralis. Te poţi contamina în momentul în care ingerezi carnea contaminată cu larve. Acesta ajunge în organism prin tubul digestiv. Din intestine, larvele migrează pe cale limfatică și sanguină în tot corpul. Ele se dezvoltă ca agenţi infecţioși în mușchi, diafragmul, laringele, limba fiind cel mai frecvent afectaţi. Însă, larvele pot ajunge și în plămâni, la nivelul sistemului nervos cen-tral și în mușchiul inimii, în miocard producând necroza fibrelor musculare și implicit, îngreunarea respiraţiei. Așadar, dacă te încăpăţânezi și nu mergi cu proba la veteri-nar nu este exclus să te îmbolnăvești. Infecţia cu trichinella spiralis îţi dă următoarele simptome: 

 Dureri abdominale 

 Diaree abundentă 

 Greţuri

 Vărsături (care apar la cel mult două zile de la consumul cărnii infestate)

 Dureri musculare

 Febră 

 Astenie

 Respiraţie îngreunată 

 Dificultăţi de mers

 Inflamaţia pleoapelor însoţite uneori de conjunctivită.

Mergi la medic la primele ­simptome

Gravitatea îmbolnăvirii cu trichinelloză depinde de numărul larvelor pe care le-ai ingerat și de imunitatea organismului tău. Boala durează câteva zile, dar este posibil să aibă și o evoluţie severă care să se întindă pe o perioadă de două-trei luni. Din păcate, larvele pot duce la complicaţii grave ale inimii și ale sistemului nervos, și chiar la deces. De aceea, în momentul în care observi că începi să ai dificultăţi de mers, să ai dureri musculare și astenie, mergi la medicul de familie și cere-i să te consulte. Ulterior, dacă este nevoie vei primi o trimitere către un specialist în boli infecţioase care îţi va face anumite investigaţii și îţi va recomanda tratamentul adecvat.

Sfaturi utile…
… în gospodărie
 Deratizează-ţi gospodăria periodic;
 Pe cât posibil, supraveghează-ţi porcul din curte pentru a nu consuma cadavrele șobolanilor; 
 Pregătește în mod corect carnea de porc (prin fierbere sau frigere). Larvele de trichinella spiralis pot fi distruse în minimum 15 minute la o temperatură de peste 75 de grade Celsius – distrugerea lor se poate face și prin refrigerare rapidă, la minus 35 de grade Celsius, sau congelarea și păstrarea timp de trei luni, la minus 18 grade Celsius. Însă, cel mai sigur este controlul sanitar veterinar al cărnii înainte de a fi consumată.
… în bucătărie
 taie carnea în felii înguste și păstreaz-o la con­gelator circa 20 de zile 
 spală carnea în apă la temperatura camerei, dar nu o lăsa să stea în acea apă
 nu spăla carnea pe care nu o vei prepara imediat 
 slănina îţi rezistă mai mult dacă o freci cu sare, piper și foi de dafin
 afumăturile vor sta mai bine într-o încăpere uscată și bine aerisită la o temperatură de numai 4 grade Celsius 
 prepară carnea la o temperatură de minim 75 de grade Celsius