Mulți fermieri sunt nemulțumiți de interdicțiile europene privind utilizarea neonicotinoidelor. La conferința LAPAR, ei au cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, o soluție legală ca să poată folosi neonicotinoidele în tratamentul semințelor.

 

Inclusiv președintele LAPAR, Laurențiu Baciu s-a plâns că e o victimă a interdicțiilor europene. „Rățișoara s-a apucat de recoltat și mi-a recoltat până acum 200 de hectare” a afirmat Laurențiu Baciu. Daniel Constantin le-a dat asigurări fermierilor că așa cum a făcut-o în fiecare an, România va cere derogare de la Comisia Europeană, pentru folosirea neonicotinoidelor. El a mai explicat că majoritatea țărilor europene sunt de acord cu interdicția substanțelor și că România e în minoritate când cere folosirea lor. Ministrul spune că a făcut lobby la comisarul european pentru Sănătate și siguranță alimentară ca să înțeleagă situația specială a României, unde se cultivă suprafețe mari de floarea-soarelui și de porumb. „Comisarul mi-a spus că, dacă există argumente, va ține cont de ele și va lua o decizie, împreună cu partea tehnică. Și cred că până acum, deciziile au fost favorabile dumneavoastră. Dar vom face, în continuare, acest demers!”, a precizat Daniel Constantin. UE a interzis folosirea acestor substanțe, din cauza efectului lor nociv asupra albinelor.