Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că Se­natul nu este „fabrica de trimis la eșafod” și că cererea DNA de arestare preventivă a lui Dan Șova va trebui judecată „foarte serios” de comisia juridică a Camerei superioare a Parlamentului.

„În cazul parlamentarilor, având în vedere numeroasele cazuri în care au fost acuzaţii de acest gen și nu toţi au fost condamnaţi cred că e mai bine să fim mai rezervaţi și să nu considerăm pe toată lumea care e chemată la procuratură că e și vinovată”, a spus acesta.

El a precizat că „nu ne jucăm cu libertatea oamenilor”, care „sunt născuţi liberi și trebuie să trăiască liberi”, iar pedeapsa cu închisoarea poate fi dispusă de instanţele de judecată.

 

Reamintim că DNA a cerut arestarea lui Dan Șova pentru contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile  Turceni și Rovinari.