Reapariţia şcolilor profesionale a fost una dintre mişcările foarte bune ale educaţiei româneşti, cu atât mai mult cu cât şi societatea are nevoie de un număr mare de absolvenţi ai acestui tip de învăţământ. Piaţa muncii caută mai mult mecanici, sudori, croitori, iar economişti şi avocaţi mai puţin. Liceul «Dumitru Dumitrescu» din Buftea are o clasă de profesională cu specializarea mecanică, pentru care se organizează şi practică la un agent economic.

Foto și text:

Cristina Bunea

 

Practica, exact ca «afară»

Cititorii Jurnalului de Ilfov poate îşi amintesc că, în luna mai, de la Conferinţa Internaţională pentru Educaţie, organizată la Buftea,  consemnam intervenţia consilierului ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiintifice, prof. dr. Constantin Trăistaru, care relata despre metoda „practicii” de la şcolile profesionale din Germania. Şi, exact „ca afară”, se întâmplă şi în Ilfov.

Vestea bună a organizării practicii pentru elevii de la profesională a venit, cel puţin pentru Buftea, mult mai repede decât credeam, prin încheierea unui acord între Liceul «Dumitru Dumitrescu» şi grupul Monnoyeur, din localitatea Mogoșoaia.

Astfel că, pe 1 octombrie, am asistat la întâlnirea elevilor de clasa a IX-a cu factorii responsabili de la IPSO Bergerat Monnoyeur, Eneria.  Cei 12 elevi care au dorit să pătrundă în tainele utilajelor agricole au fost însoţiţi chiar de directorul liceului, prof. Stanciu Tănase, şi de profesorul-maistru Ion Costea.

8 din 12

Selecţia celor 12 elevi a avut loc la IPSO Training Center din Şo­seaua Bucureşti-Târgovişte nr. 174D, din Mogoşoaia, de către specialistul în recrutare, Diana Ciuta şi, apoi, de cei trei responsabili din partea celor trei societăţi care fac parte din grupul Monnoyeur. Astfel, din partea Bergerat Monnoyeur a ­luat parte Ciprian Culache, şeful atelierului de reparaţii, din partea Eneria a vorbit elevilor Necula Pandelea şi din partea IPSO, Mihai Burci, responsabil regional service.

Aşa cum a povestit Dia­­na Ciuta, organizarea societăţilor, a atelierelor şi, implicit, a practicii elevilor se fac în conformitate cu cele mai înalte cerințe în domeniu, într-un cadru modern și atractiv. «Nu suntem la prima colaborare cu Liceul Dumitru Dumitrescu, am mai avut elevi în practică acum doi ani şi suntem foarte mulţumiţi de colaborarea cu acest liceu. Din cei 12 elevi care sunt astăzi aici vor fi selecţionaţi 8, în funcţie de interesul şi dorinţa lor de a face practică în grupul ­Monnoyeur. Apoi, practica, în mod concret, va avea loc în perioada mai-iunie, pe parcursul a 5 săptămâni, urmând ca în anul şcolar 2016-2017 elevii să vină 2 zile pe săptămână», precizează Diana Ciuta.

 

Prezentare, discuţii, vizită în ateliere

Şi pentru ca elevii să ştie exact la ce societăți au ajuns, Diana Ciuta le-a făcut o prezentare a celor trei societăţi – Bergerat Monnoyeur (utilaje de construcţii Caterpillar), IPSO Agricultură (utilaje agricole John Deere) şi Eneria (motoare industriale şi generatoare Caterpillar), după care elevii au fost împărţiţi în grupuri de câte patru şi au discutat cu cei trei responsabili desemnaţi. Aceştia au explicat specificul meseriei de mecanic în cadrul celor trei întreprinderi. Printre altele, Ciprian Culache, de la Bergerat Monnoyeur, a insistat şi asupra necesităţii cunoaşterii limbii engleze, indispensabilă pentru citirea fişelor de produs pentru fiecare piesă care trebuie înlocuită. Trebuie precizat că elevii au avut un acord scris şi din partea părinţilor sau a tutorilor legali, pe care l-au prezentat grupului ­Monnoyeur, document în care era menţionat explicit faptul că părinţii sunt de acord cu practica. Apoi, au completat un chestionar privind prezentarea la care au asistat şi dorinţele în legătură cu practica.

Momentul mult aşteptat a fost, însă, vizitarea atelierelor celor trei societăţi şi, recunosc, mi-a plăcut şi mie în ateliere. Era o curăţenie de farmacie, neobişnuită pentru service‑uri, angajaţii avea salopete de lucru pe care le vor primi şi elevii în practică şi impresia generală era de birou şi nu de atelier de reparaţii. Încă din primul moment, elevii au început să exclame recunoscând diverse tipuri de tractoare şi motoare, manifestându-şi cunoştinţele. Este cazul, de exemplu, al lui Ionuţ Laurenţiu Stanciu, care s-a entuziasmat în faţa unei tocătoare de porumb ale cărei performanţe le urmărise în mai multe video-uri de prezentare de pe Youtube.

La atelierul Bergerat Monnoyeur Ciprian Culache le-a arătat apoi pe computerul din atelier fişele produselor în engleză, care pot fi acce­sate în orice moment, conform cărora, lucrează şi un mecanic din Franţa şi unul din Germania şi unul de la atelierul din Mogoşoaia.

I-am lăsat pe elevi cu maistrul Stanciu în ateliere şi apoi la cantină, unde au fost invitaţi la masa de prânz. Erau oricum mult prea încântaţi!