Lăcașele de cult din comuna Afumați constituie unele dintre cele mai vechi vetre de învățătură și credință ortodoxă ridicate prin jertfele înaintașilor. Prin bunăvoința primarului Gabriel Dumănică și a Consiliului Local, în ultimii ani bisericile din comună au fost consolidate și înfrumusețate, oferind o imagine plină de viață peisajului cultural al regiunii București-Ilfov.  

Om luminat, pios, cu dragoste de Dumnezeu și de oamenii locului, edilul Gabriel Dumănică, a acordat întotdeauna o atenție deosebită nevoilor spirituale ale familiei duhovnicești din Afumați. De când se află în fruntea așezării, primarul a investit foarte mult în cele două parohii existente în comună, îmbogățind tezaurul spiritual al lăcașelor de cult cu daruri nobile.

Între tradiție și modernism 

Încărcate de istorie, lăcașele de cult din comuna aflată în inima Câmpiei Vlăsiei, se înalță semețe, de veacuri bune. Dar, ajunse la vârste venerabile, au fost lipsite de strălucire, ani la rând. Vânturile întețite de gerurile năpraznice, ploile și zăpezile așternute în timpul iernii au afectat puternic zidurile, acoperișurile, au șters suprafețele pictate și au făcut ca rugătorii să nu mai poată zăbovi în biserici până la finalul slujbelor săvârșite de preoți.

 

”Reabilităm și aleile cimitirelor”

Înțelegând sufletele creștinilor, primarul Gabriel Dumănică a îmbrăcat bisericile în haine noi. Le‑a renovat, a recondiționat pictura care amintește de viața duhovnicească a sfinților, a refăcut anexele și a adus parohiilor un plus de eleganță și modernism, care păstrează tradiția dar conferă o lumină aparte și specială. Și, mai ales, a reușit să adune în rugăciune credincioși de toate vârstele. Între tradiție și modernitate, astăzi, la Afumați, până și generația tânără îl caută pe Dumnezeu în biserică, participând cu bucurie la ritualurile creștine. În Afumați există două biserici, parohiile I și II și două cimitire, fiecare având câte doi preoți. La Parohia Afumați I slujesc parohul Alexandru Nicola și preotul Petru Stoian care este și parohul bisericii, iar la Parohia Afumați II, slujesc preotul paroh Florin Ionică și preotul Cristian Alexandru. 

“După investițiile în școli și în infrastructură, a venit momentul să ne aplecăm către cultură, culte și spiritualitate, susținând cele două parohii din localitate, împreună cu cei patru preoți. În anul 2014, am finalizat lucrările de consolidare și restaurare a acoperișului bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, monument istoric care are peste 300 de ani de atestare documentară. Este vorba despre biserica veche, denumită de credincioși Parohia Afumați I. Un an mai târziu, am făcut ample lucrări de reabilitare a bisericii Parohiei Afumați II, parohia cu hramul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir. De altfel, această parohie a fost restaurată aproape complet, în ultimii trei ani. S-a realizat schimbarea învelitorii acoperișului cu tablă de tip zinc-titan, refacerea fațadelor bisericii, restaurarea policandrelor și a stranelor, realizarea gardului bisericii, după modelul unui lăcaș de cult din Capitală, renovarea capelei, clopotniței, lumânărarului și a casei parohiale. Totul s-a încheiat cu această minune – restaurarea picturii murale de către o echipă de pictori restauratori, renumiți pentru lucrările lor impresionante. 90% din costuri au fost suportate de Primăria Afumați și Consiliul Local Afumați. În aceeași perioadă, am reușit și introducerea iluminatului pe aleile celor două cimitire din comună. La cimitirul Afumați II am făcut și împrejmuirea din zidărie. La ambele cimitire am amenajat parcări bordurate, iar la unul dintre ele am amenajat și un spațiu verde. La biserica veche (n.r. – Afumați I), am finalizat acoperișul. Până la 1 Mai, vom avea reabilitate și aleile din ambele cimitire. Acestea nu au mai fost reparate de mai bine de trei ani și ajunseseră într-o stare avansată de degradare. De acum, aleile cimitirelor vor fi din beton armat. În plus, Primăria Afumați și Consiliul Local Afumați susțin aproape toate evenimentele Bisericii, în principal hramurile, la care participă sute de enoriași. Nu vrem lux, dar consider că oamenii au dreptul să se roage în condiții civilizate”, ne-a explicat primarul Gabriel Dumănică.

 

Primăria ridică și o casă parohială

Deși a fost mereu în mijlocul credincioșilor, edilul Gabriel Dumănică are în vedere extinderea lucrărilor de înfrumusețare a lăcașelor de cult din localitatea pe care o administrează. El spune că, în următorii ani, intenționează să continue și să extindă vechea împrejmuire a cimitirului Parohiei Afumați II, care se întinde pe o suprafață de 20 de metri pătrați. Mai mult, el vrea să aducă specialiști care să stabilească ce soluții tehnice există pentru reabilitarea picturii bisericii monument istoric de la Parohia Afumați I. Și, pentru că la această biserică nu există casă parohială, edilul dorește să ridice o astfel de clădire pe Șos. Ștefănești, în incinta imobilului care se află în proprietatea bisericii. “În acest moment, avem deja proiectul noii case parohiale. La Parohia I vrem să facem o lucrare similară celei de la Parohia II. Avem în plan introducerea încălzirii prin pardoseală, cu centrală termică și placarea cu granit, totul respectând normele legale în ceea ce privește construcțiile declarate mo­numente istorice, biserica fiind înregistrată în Patrimoniul Național”, mai spune primarul Ga­briel Dumănică. Edilul lasă în urmă amintiri de neșters, lucruri care vor dăinui peste ani, de care se vor bucura și urmașii urmașilor afumățenilor de azi.