Consiliul Tineretului din România (CTR) cere Ministerului Educaţiei, ca materia opţională ”Educaţie pentru Sănătate”, care include un capitol dedicat sănătăţii reproducerii şi a familiei, să devină disciplină obligatorie, având în vedere numărul alarmant de minore care devin mame.
„De ani de zile, discutăm de strategii, strategii şi iar strategii, însă lipsa de acţiune concretă a Guvernului şi în special a Ministerului Educaţiei Naționale (MEN) şi a Ministerului Sănătăţii (MS) distruge mii sau chiar zeci de mii de vieţi, anual. Nu se asigură nici măcar o minimă informare referitor la problemele de sănătate sexuală şi reproductivă. Situaţiile acestea devin probleme sociale, tinere mame care nu mai intră sau nu mai continuă circuitul şcolar, trăiesc în sărăcie, ele şi copii lor. Apar tot felul de abuzuri şi se cheltuiesc apoi resurse imense de la bugetul de stat pentru protecţie socială, când o mare parte a cazurilor ar putea fi evitate cu o minimă preocupare şi investiţie în educaţie“, a spus preşedintele CTR, Mihai Dragoş.
Reducerea numărului de sarcini nedorite – parte a Strategiei de Sănătate 2014-2020. Fără indici de monitorizare, însă
CTR menţionează că unul dintre obiectivele din Strategia de Sănătate 2014-2020, este reducerea numărului de sarcini nedorite şi avorturi la adolescente, însă niciuna dintre măsurile propuse nu are indici de monitorizare sau de măsurare, inclusiv metoda de colaborare a MS cu MEN.
În plus, nici direcţiile strategice propuse de MS pentru reducerea numărului de sarcini nedorite şi avorturi la adolescente nu sunt măsurabile, deşi, în esenţă, măsurile ar putea preveni numărul ridicat de sarcini în rândul minorelor.
„MS îşi propune să crească capacitatea de planificare a programului, de previzionare a necesarului şi monitorizare a distribuţiei de produse contraceptive gratuite, să asigure accesul persoanelor eligibile la produse contraceptive distribuite gratuit la parametri adecvaţi, să crească acoperirea teritorială cu furnizori de servicii integrate de planificare familială/sănătatea reproducerii şi să crească gradul de conştientizare şi informare a populaţiei privind opţiunile reproductive. (…) Nouă însă ne este clar că niciuna dintre măsuri nu a început să fie implementată“, arată CTR.
Nici programele de prevenire a transmiterii infecției HIV/SIDA în rândul tinerilor nu au indicatori măsurabili concreți
Organizația susţine că situaţia minorelor însărcinate este şi mai ambiguă în Strategia Naţională în domeniul politicii de tineret 2015-2020, unde se arată că principala preocupare pe ansamblul populaţiei de tineri, o constituie îmbunătăţirea educaţiei pentru sănătate, a planificării familiale şi a asistenţei medicale pentru mame şi copii, „numărul mare de naşteri şi avorturi înregistrat în cazul adolescentelor sub 19 ani constituie un semnal de alarmă, iar reducerea o provocare specială pentru această Strategie“.
Prin acelaşi document, Guvernul s-a angajat să promoveze un pachet educaţional pentru educaţia sexuală, dedicat tinerilor, să elaboreze un set de măsuri de conştientizare şi planificare familială, dedicate tinerelor din categorii vulnerabile social şi să prevină transmiterea infecţiei HIV/SIDA în rândul tinerilor prin dezvoltarea de programe care să răspundă nevoilor specifice ale grupurilor vulnerabile, însă fără niciun indicator măsurabil concret.