Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și al Partidului Liberal reformator, a anunțat că, săptămâna aceasta, se va semna un protocol de refacere a Uniunii Social Liberale. 

Protocolul va fi încheiat între PSD și PLR, dar și cu celelalte formaţiuni componente ale defunctului USL,  înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Tăriceanu a afirmat că nu este vorba de o refacere simbolică, ci despre una “de substanţă”. El a admis că suprapunerea între USL şi noul proiect politic nu va fi „perfectă“. „Sigur că nu putem să punem noul proiect într-o suprapunere perfectă peste cel vechi. Dar ceea ce e important e că vom avea din nou o construcţie politică în care să fie reprezentat PSD şi PLR“, a subliniat Tăriceanu, care a menţionat că şi celelalte formaţiuni ale USL vor face parte şi vor semna protocolul de refacere.  În urma solicitării de a comenta faptul că PLR nu e recunoscut în mod oficial, el a răspuns: „Sunt două lucruri ce trebuie separate: pe de o parte avem construcţia şi ideea politică şi, sigur, că această construcţie politică urmează să primească şi o haină juridică. Ele nu sunt condiţionate, dar primează acţiunea politică“. Întrebat când va va fi semnat acest protocol de refacere a USL, Tăriceanu a răspuns: „Cel mai probabil în această săptămână, în zilele următoare, înainte de turul doi“. Totodată, în privința unei eventuale cooptări la guvernare a formațiunii politice pe care o conduce, Tăriceanu a afirmat că, „Nu sunt lucruri neapărat legate, nu există o condiţionare în acest sens“.