Rapid București continuă să spere că va primi o decizie favorabilă de la Tribunalul Federal Elveţian unde, acum câteva zile, a contestat hotărârea TAS prin care feroviarii au fost retrogradaţi în liga secundă.
Se știe foarte bine, principala beneficiară a deciziei a fost Concordia Chiajna, revenită pe prima scenă cu acordul TAS, după ce începuse sezonul!
Acum, giuleştenii au depus un dosar la Tribunalul Federal Elvețian – singura instanță care poate anula o decizie a TAS – prin care contestă această decizie, iar instanţa elveţiană a anunțat că se va pronunța în acest caz în maxim două săptămâni. Apărarea giuleştenilor se bazează pe faptul că arbitrul unic care a judecat cererea Chiajnei nu a luat în calcul şi documentele depuse la dosar de către Rapid.
Tensiune dublă la Chiajna
Nu numai acțiunea Rapidului ține Concordia pe jar, ci și apropierea meciului cu Steaua, din retur. După prestația lamentabilă din jocul care a deschis sezonul – 0-4 în Ghencea – Chiajna lui Ionuț Chirilă va evolua acasă, luni, de la ora 19.30, într-un joc ce ar putea decide cariera multora dintre actualii componenți ai lotului ilfovenilor.
Și asta pentru că, după prestația din Ghencea, primarul Chiajnei, Mircea Minea, este foc și pară pe fotbaliștii săi și pe antrenorul Chirilă. „Fă-te comentator sportiv să faci analize! Dacă tu știi că Steaua e favorită, rămâi la Digi, unde a declarat Chirilă asta. Noi te-am adus aici să mergem la victorie în Ghencea, și toată lumea asta vrea. Chirilă are obiectiv locul 5, nu are obiectiv să piardă în Ghencea. Dacă nu are încredere în echipă, să spună. L-am și amendat pentru declarația lui. Este o diferență de valoare între Steaua și noi, dar dacă nu ne mobilizăm cu echipe mari, când ne mai mobilizăm? Chirilă spunea că vrea să o ia de jos cu o echipă tânără. Are o echipă tânără, nu e normal să spună că se duce în Ghencea ca în sanctuar“, a spus Minea la sport.ro.
Primarul a continuat tirul. „Poate le-a căzut porcul mai greu de Sărbători. După meci, am convocat o şedinţă cu jucătorii şi cu stafful tehnic şi am anunţat că vom lua măsuri drastice, dacă şi în următorul meci se va repeta prestaţia pe care au avut-o în Ghencea. M-a deranjat foarte tare ceea ce s-a întâmplat. Adică, te duci la meci la predare? Pentru că asta am făcut noi în Ghencea. Ne-am dus ca găina la tăiere“, a spus Minea. „I-am zis lui Chirilă să nu mai vorbească aşa despre un adversar în viaţa lui! El mi-a zis că noi nu ne putem compara cu Steaua. I-am zis că, din momentul în care te-ai băgat în jocul ăsta, în sportul ăsta, te compari şi cu Barcelona! Păi dacă tu, ca antrenor, nici nu îndrăzneşti să te gândeşti că ai putea învinge Steaua, atunci de ce te mai duci la meci?! Atunci se lasă cu destituiri şi vă rog să scrieţi exact aşa! Şi în cadrul lotului, şi în stafful tehnic. Credeţi că eu tolerez prostiile astea? Niciodată, iar asta le-am transmis şi lor“, a mai spus primarul.
Jocul Concordia Chiajna-Steaua are loc luni, 24 februarie, de la ora 19.30, în direct la Dolce Sport.