Printr-o măsură legislativă a Ministerului Educației, profesorii vor primi 150 de euro pentru achiziționarea cărților și a materialelor didactice pentru dezvoltarea profesională. Ulterior, au apărut afirmații potrivit cărora, cadrele didactice vor fi nevoite să restituie banii. Ministerul Educației dezminte acest zvon. 

“Resping categoric in­formațiile conform cărora «profesorii ar putea fi obligați să dea înapoi cei 700 de lei acordați pentru dezvoltarea profesională». Este o informație falsă și o încercare de a atrage educația în campania electorală. Niciun profesor nu va fi obligat să returneze banii primiți. Guvernul Ponta i-a tratat, de fiecare dată, cu respect pe profesori și a susținut educația, venind în întâmpinarea nevoilor cadrelor didactice. Una dintre măsurile adoptate în acest sens vizează acordarea unei sume forfetare în cuantum de 150 de euro (echivalentul în lei), pentru susținerea dezvoltării ca­rierei didactice. Reamintesc că, prin această măsură, Guvernul reaplică Legea nr. 315/2006, privind stimularea achizițio­nării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activităţii didactice. Suma acordată era de 100 de euro. Prin Legea nr. 118 din 30 iunie 2010, Guvernul PDL a abrogat Legea nr. 315/2006. Astăzi, prin O.U.G. nr. 58/2014, guvernul Ponta reintroduce această subvenție acordată profesorilor, cu două mari noutăți: suma crește de la 100 la 150 de euro și se acordă atât profesorilor din învățământul preuniversitar, cât și personalului didactic din în­vățământul superior”, explică Remus Pricopie, ministrul Educației Națio­nale.