Studiu IRES

România este văzută de români ca o ţară nesigură, care, pe termen scurt, s-ar putea confrunta cu riscul unui război, iar pe termen lung şi mediu, cu riscul unei crize economice cronicizate, rezultă dintr-un studiu IRES privind percepţiile legate de securitatea naţională şi incidenţa unor riscuri.

Studiul efectuat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) arată că românii sunt din ce în ce mai neîncrezători în societatea în care trăiesc și sunt îngrijorați privind iminenţa unor riscuri, securitatea individuală sau posibilitatea controlului pro­priului destin. ”Riscuri precum nesiguranţa locului de muncă sau riscul legat de şomaj sunt cele cu care ne-am obişnuit în ultimele decenii, dar la ele se adaugă, mai nou, terorismul, riscurile alimentare, poluarea, accidentele nucleare. Românii sunt tot mai speriaţi de traficul şi consumul de droguri sau de riscul unui război în zonă”, se arată în studiul citat, notându-se că românii dezvoltă comportamente adaptative, cum ar fi cea de a căuta siguranţa în alte societăţi, prin migraţie internaţională, ceea ce duce la pierderi masive de capital uman.     

Corupție, sărăcie, șomaj

În viziunea persoanelor intervievate, principalele probleme cu care se confruntă România în prezent sunt: corupţia (menţionată de 30%), sărăcia (28%), starea precară a economiei (8%), rata şomajului (7%) şi starea sistemului de pensii (6%). Alte probleme, menţionate în proporţii mai reduse, ale respondenţilor au fost: criza guvernamentală, sta­rea transporturilor sau a infrastructurii de transport, starea agriculturii, lipsa locurilor de muncă, dar şi consumul şi traficul de droguri sau preţul carburanţilor.

De asemenea, 70% dintre cei intervievaţi spun că o altă problemă care îi preocupă este degradarea mediului înconjurător, iar 65% sunt preocupaţi de problema sărăciei şi a excluziunii sociale, 64% de nesiguranţă, 63% de riscurile alimentare şi accidentele rutiere, 57% de şomaj, 56% de schimbările climatice, iar 51% de riscurile chimice.     

Româncele se tem de terorism

Terorismul este o altă problemă care le preocupă în mai mare măsură pe femei şi, cu cât înaintează în vârstă, cu atât persoanele intervievate sunt preocupate în proporţie mai ridicată de acest lucru (de la 37% în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, la 58% în rândul persoanelor de peste 65 de ani). Alte subiecte despre care femeile declară în proporţie mai ridicată că le preocupă sunt consecinţele globalizării, toxicomaniile, riscurile nucleare (preocuparea faţă de acestea crescând odată cu vârsta şi cu scăderea nivelului de educaţie). De accidentele rutiere sunt mai puţin preocupaţi bărbaţii, dar şi respondenţii cu studii superioare, aceeaşi situaţie fiind valabilă şi pentru riscuri chimice sau alimentare.

Încredere în autorități

Mai mult de jumătate dintre respondenţi (51%) tind să aibă încredere în autorităţile române, în ceea ce priveşte acţiunile lor de protecţie a cetăţenilor în domeniul accidentelor rutiere, iar o proporţie similară îşi declară încrederea în acţiunile de protecţie ale statului în domeniul terorismului. Niveluri relativ ridicate de încredere în acţiunile de protecţie ale autorităţilor române se mai înregistrează în cazul transportului materialelor periculoase şi al războiului, centralelor nucleare şi al accidentelor forestiere, dar şi a accidentelor aviatice. Mai puţini respondenţi au, însă, încredere în acţiunile de protecţie ale autorităţilor când vine vorba despre fumatul în rândul tinerilor, alcoolism, droguri, organisme modificate genetic şi poluare atmosferică.

 

Studiul a fost realizat, în perioada 17 – 22 aprilie, pe un eşantion de 1.519 persoane de 18 ani şi peste, eroarea maximă tolerată fiind de ± 2,5%.