Dacă nu ai serviciu, îţi va fi din ce în ce mai greu să ocupi un post bun. Nici în următorii trei ani statul nu va crea locuri de muncă în instituţiile publice. Mai mult, Guvernul va continua să reducă drastic numărul de salariaţi din sectorul public şi va aplica măsura disponibilizărilor în multe sectoare.
Guvernanţii au aprobat recent, politica de îngheţare a angajărilor la stat, prevedere introdusă deja, în Programul de Convergenţă pentru perioada 2012 – 2015, la capitolul „Obiectivele pe termen mediu”. În consecinţă, în următorii trei ani vor fi concedieri, dar cel puţin guvernanţii dau asigurări că vor încerca să elimine blocajele determinate de lipsa de personal, situaţie cu care se confruntă şi în prezent multe dintre instituţiile publice. Conform documentului aprobat deja, va fi angajat un om la şapte disponibilizaţi. Astfel, se urmăreşte consolidarea trendului sustenabil al finanţelor publice. În aceste condiţii, ca să-ţi fie mai uşor să-ţi găseşti un job e bine să fii în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Mergi la târgurile de joburi, dă sfoară în ţară amicilor, foştilor colegi, depune personal cât mai multe CV-uri şi discută direct cu reprezentanţii departamentelor de resurse umane. Dacă nici aşa nu-ţi găseşti, reprofilează-te. Urmează un curs de recalificare organizat de agenţia teritorială a forţelor de muncă.