Asociația Părinților Copiilor cu Autism a lansat portalul „Autism conexiuni” – www.conexiuni.autismromania.ro. Platforma vine în sprijinul tinerilor cu tulburări de spectru autist (TSA), a familiilor acestora, profesioniștilor din domeniu și angajatorilor care doresc să încadreze în muncă tineri cu autism. Accesând site-ul, angajatorii au posibilitatea de a posta locurile de muncă disponibile și de a afla ce studii, abilități, experiență sau interese speciale au tinerii pe care vor să-i angajeze. „Dorim să încurajăm comunicarea pe teme legate de problematica tinerilor și adulților cu TSA și a familiilor acestora, să-i informăm și sensibilizăm în mod special pe angajatori în privința potențialului și abilităților tinerilor cu TSA, pentru ca aceștia să devină mai deschiși în a-i angaja în instituțiile publice sau în companiile lor private. Încercăm să venim în sprijinul familiilor tinerilor și adulților cu TSA, în mod special, cu informații, consiliere și diferite alte resurse, deoarece problemele și nevoile reale ale acestor familii sunt ignorate de autorități”, explică Liuba Iacoblev, manager de proiect.