Un proces biologic firesc, menopauza este considerată o etapă de referință a vârstei de mijloc a femeii, care aduce cu sine nu doar schimbări fizice și anatomice drastice, ci și de natură emoțională, comportamentală sau socială.

Dr. Irina Oproiu, medic specialist obstetrică-ginecologie Gynera Fertility Center

În mod normal, atunci când organismul fe­minin evoluează sănătos, menopauza se instalează în jurul vârstei de 50 – 51 de ani, este marcată de încetarea menstruației și de încheierea producerii de hormoni sexuali, estrogen și progesteron, de către ovare. Vârsta la care o femeie ajunge la menopauză variază în funcție de specificațiile fiecăreia, astfel că acest interval poate oscila de la 40 la 55 de ani, fiind influențat și de o multitudine de factori, precum cei genetici, stilul alimentar, fumatul, sau anumite tulburări endocrine și hormonale. Atunci când se manifestă înaintea vârstei de 40 de ani, menopauza este considerată prematură, iar dacă depășește 55 de ani, tardivă.

De ce apare menopauza prematură și cum se manifestă? 

Potrivit statisticilor, una din o mie de femei cu vârsta cuprinsă între 15-29 ani și una din o sută de femei de 30-39 de ani sunt afectate de menopauza prematură. Aceasta se manifestă inițial sub forma menstrelor neregulate (până când dispar complet), bufeuri, iritabilitate, creșterea în greutate, uscăciunea vaginală sau scăderea libidoului. În majoritatea cazurilor, menopauza prematură apare pe fondul tulburărilor autoimune aparent necorelate. Sistemul imunitar percepe anumite părți ale corpului ca pe un inamic și produce anticorpi pentru distrugerea acestora. Bolile tiroidiene sau artrita reumatică sunt un exemplu în acest sens, afectând funcționarea corectă a ovarelor și procesul de ovulație. Factorii genetici au și ei o valență importantă în apariția acestei tulburări. Modificările ADN ale cromozomilor X, istoricul familiei sau deficiența de ovule încă de la naștere se află pe lista celor mai comune disfuncții genetice care determină funcționarea dezechilibrată a sistemului de reproducere. Alte motive ale apariției menopauzei premature sunt: chimioterapia sau radiațiile împotriva cancerului, indicele de masă corporală sau nivelul de colesterol foarte ridicat, infecțiile virale, epilepsia sau sindromul Turner (un defect cromozomial ce împiedică dezvoltarea corectă a ovarelor).

 

Tratamentele care țin simptomele sub control

 Din păcate, nu există un tratament care să vindece sau să prevină apariția menopauzei premature. Cu toate acestea, există terapii și tratamente medicamentoase care pot ține sub control anumite simptome:

 Terapia cu hormoni – se prezintă sub diverse forme (pastile, plasturi, spray-uri transdermice, geluri, creme), sau tratamentele hormonale locale vaginale. 

 Geluri, creme, lubrifianți vaginali non-hormonali, recomandați pentru a preveni uscăciunea vaginală. 

 Tehnologia reproducerii asistate – este o soluție tot mai frecvent adoptată de femeile cu menopauză prematură care doresc să rămână însărcinate. În această situație, embrionii concepuți din ovocite donate și sperma partenerului sunt implantați în uterul femeii, după o prealabilă pregătire hormonală.