Atenție, șoferi! Adormirea la volan provoacă numeroase accidente grave. Cel puțin 15 români se sting săptămânal în accidentele rutiere care au loc pe șosele. Pentru a sensibiliza conducătorii auto, în ceea ce privește gravitatea problemei reprezentate de somnolența la volan, Societatea Română de Pneumologie și Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”  din București au lansat campania “Trezește-te Europa – nu adormi la volan”. Programul vizează reducerea evenimentelor din trafic și a fost implementat în toate statele membre ale Uniunii Europene. În vederea identificării șoferilor cu probleme legate de somnolența la volan, autoritățile pun la dispoziția publicului larg un chestionar pe tema “Somnolența și accidentele rutiere”. Chestionarul este disponibil și în limba română și trebuie completat de toți conducătorii auto din România. Chiar și în cazul în care nu au probleme cu somnolența la volan. Acesta va ajuta la identificarea celor care au astfel de probleme și la tratarea lor corespunzătoare, având drept consecință creșterea siguranței traficului rutier. Chestionarul este accesibil la http://www.esrs.eu/sleepstudy.html și pe pagina de Facebook la adresa https://www.facebook.com/Societatea RomanadePneumologie.