Arşiţa din ultimele zile a băgat în spital mii de români. Săptămâna trecută, într-o singură zi în care valorile termice au depăşit 40 de grade Celsius la umbră, peste 6.000 de persoane au solicitat îngrijiri speciale din partea specialiştilor de la Ambulanţă şi SMURD.  Mii de persoane au fost găsite căzute pe stradă aproape fără suflare şi au necesitat îngrijiri speciale pentru a supravieţui complicaţiilor grave cauzate de căldura excesivă. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii îţi oferă cele mai competente sfaturi pentru a trece cu bine zilele în care mercurul clocoteşte în termometre.

Sfaturile Ministerului Sănătăţii

Este cunoscut faptul că valorile termice extrem de mari duc la creşterea tensiunii arteriale, apariţia tulburărilor de respiraţie, a palpitaţiilor, la dereglarea ritmului cardiac, agravând afecţiunile cardiovasculare şi diabetul. Iar aceste tulburări sunt cu atât mai periculoase cu cât, te confrunţi şi cu un surplus de greutate. Pentru a pre-veni simptomele grave, care îţi ameninţă viaţa în zilele firebinţi de vară, specialiştii Ministerului Sănătăţii îţi recomandă: 

 Să eviţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00 

 Să consumi zilnic între 1,5 şi 2 litri de lichide, chiar dacă nu-ţi e sete. Este bine să consumi câte un pahar cu apă la fiecare 15 – 20 de ­minute

 Să mănânci în fiecare zi, cât mai multe fructe şi legume proaspete. Pepenele galben, roşu, prunele, castraveţii şi roşiile nu trebuie să-ţi lipsească din alimentaţie în aceste zile deoarece, conţin o cantitate mare de apă şi-ţi asigură o bună hidratare

 Să consumi lactate semidegresate, un iaurt este la fel de eficient ca şi un pahar de apă, îţi produce aceeaşi hidratare  

 Să nu bei alcool, nici măcar vin sau bere. Acestea favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii

 Să nu consumi nici cafea sau băuturi care conţin o cantitate mare de cafeină, cum ar fi, ceaiuri sau cola

 Să eviţi să-ţi potoleşti setea cu băuturi pe bază de zahăr, precum răcoritoarele carbogazoase 

 Să îţi faci zilnic, mai multe duşuri cu apă călduţă, fără să te şteri de apă 

 Să menţii în locuinţă o temperatură cu maxim cinci grade mai mică decât cea de afară, în cazul în care vrei să-ţi răcoreşti casa cu ajutorul aparatului de aer condi-ţionat

 Să ieşi din casă adoptând o ţinută adecvată zilelor caniculare, mai exact, să porţi pălărie de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise şi ochelari de soare achiziţionaţi la recomandarea medicului, de la centrele specializate 

 Să eviţi activităţile în aer liber care presupun consum mare de energie, cum ar fi, sport, grădinărit etc. 

 Să păstrezi contactul cu vecinii, rudele şi cunoştinţele, mai ales dacă ai probleme de sănătate 

 Să soliciţi ajutorul medicului la primele simptome de deshidratare, leşin ş.a.m.d. 

„Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanţă şi unităţilor de primiri urgenţe activarea planurilor de măsuri pentru zilele cani-culare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate să poată fi reduse”, susţine dr. Alexandru Rafila, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Patronul, obligat să te protejeze dacă lucrezi afară… 

Ministerul Sănătăţii recomandă tuturor agenţilor economici să își readapteze programul de lucru în zilele toride astfel încât, să protejeze sănătatea angajaţilor. Aşa-dar, dacă eşti salariat şi îţi desfăşori activitatea în aer liber lucrând în construcţii, în agricultură sau la drumuri şi poduri, angajatorul este obligat să îţi asigure:

√ Reducerea ritmului activităţii fizice în zilele caniculare 

√ Ventilaţie la locul de muncă

√ Alternarea efortului dinamic cu cel static 

√ Reducerea duratei zilei de muncă

√ Alternarea perioadelor de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite 

√ Eşalonarea pe două perioade a zilei de muncă 

√ Apă – între 2 şi 4 l de persoană, pe schimb 

√ Echipament individual de protecţie 

√ Duşuri  

√ Întreruperea colectivă a lucrului, dacă e nevoie. 


Și să te ducă la spital, la nevoie  

Reţine! Aceleaşi drepturi pentru protejarea sănătăţii le ai şi în cazul în care lucrezi în spaţii închise, aglomerate, cum ar fi, în brutărie, patiserie, croitorie etc. Mai mult, pentru a preveni apariţia unor boli profesionale pe fondul temperaturilor extreme, patronul trebuie să-ţi asigure examen medical la angajare şi control medical pe-riodic. În cazul în care, ai contraindicaţii pentru munca la temperaturi extreme, angajatorul trebuie să te repartizeze pe un alt post. Iar când sănătatea îţi creează pro-bleme, acesta e obligat să-ţi asigure primul ajutor şi transportul la cel mai apropiat spital. În caz contrar, angajatorul riscă amenzi între 1.500 şi 2.500 de lei.