În sfâr­șit, soarele ne răsfață din nou cu razele-i calde. Ne bucurăm iar de vremea frumoasă și zilele lungi de primăvară. Însă, natura s-a trezit la viață, iar covorul floral pe care-l admirăm la tot pasul, poate pune în pericol sănătatea. Iată ce trebuie să faci dacă te numeri printre cei care strănută des, le curge nasul, au ochii roșii sau înlăcrimați și își simt gâtul inflamat!   

Dr. farm. primar George Burcea

Polenul florilor și praful de pe străzi sau din încăperi sunt principalii factori responsabili de apariția alergiilor în aceas­tă perioadă a anului. Și totuși, ce este alergia? O reacție de hipersensibilitate inițiată prin me­canisme imunologice, ce constă într-un răspuns exagerat al sistemului imunitar la anumite substanțe externe, care în mod normal nu produc modificări patologice în organism, numite alergeni. Alergiile pot fi provocate de: alimente, praf, polen, păr de animale, spori de mucegai, detergenţi, medicamente, produse cosmetice, înţepături de insecte, etc. Ele pot provoca reacții ușoare sau severe, de la strănut și simple erupții, până la șoc anafilactic.  

Reacțiile alergice pot fi ușoare (manifestate prin erupții cutanate, mâncărimi, înroșirea pielii, strănut) sau severe (manifestate prin bron­hoconstricție, edem laringian, șoc anafilactic).  

Alimente antialergice 

E bine să se consume fructe și legume proaspete, netratate chimic. Peștele (mai ales somonul) și nucile sunt bogate în acizi grași și mai ales omega-3 care au proprietăți antiinflamatoa­re. Vitamina C (mere, portocale, roșii) este un antihistaminic natural, efectul antioxidant contracarând acțiunea inflamatoare a radicalilor liberi și având astfel rol benefic în tratamentul alergiilor. Migdalele, caju-ul, tărâțele de grâu sunt bogate în magneziu (bronhodilatator și antihistaminic) și au efect calmant. Condimentele pre­­­cum anasonul, hreanul, feniculul și muștarul decongestionează sinusurile, fiind utile în preîntâmpinarea reacțiilor alergice.

Medicamente homeopatice 

Homeopatia are rezultate foarte bune în pre­­venirea și tratamentul alergiilor, dacă se ține cont de cea mai importantă regulă a homeopatiei: individualizarea tratamentului. Fără a încerca prezentarea unei scheme de tratament și doar pentru exemplificare menționez următoarele remedii:

 

  • ceapa – preparat ca medicament homeopatic, se recomandă în rinitele alergice cu secreții nazale apoase, abundente și foarte iritante cu senzație de înțepătură/arsură la nivelul nasului și al ochilor;
  • socul – pentru crizele de astm declanșate noaptea însoțite de transpirație profundă;
  • praf de casă și acarieni 200CH, administrat câte 5 granule săptămânal, în cazul alergiilor induse de praful casnic.

 


Remedii naturale

 Extract din muguri de coacăz negru – conține alcool etilic 33% vol., stimulează secreția hormonilor antiinflamatori, stimulator al imunității, drenor universal. Este indicat la adulți și copii peste 7 ani. Se folosesc 50 de picături, în puțină apă, de 2-3 ori pe zi) în: sindroame alergice acute, astm bronșic de tip alergic și bronșite alergice, oculorinite alergice, urticarie, sindroame inflamatorii la nivel local și general, astenie psiho-fizică în perioada de convalescență.

 Tinctura de trei frați pătați, conține alcool etilic 50% vol., diuretic și depurativ. E adjuvant în alergii de diferite forme, eczeme, urticarie, acnee, furunculoză. Se administrează câte 30 de picături de trei ori pe zi, diluate în puțină apă.