În luna iulie, va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în sud-estul şi vestul ţării, iar în restul teritoriului agricol, valorile termice se vor încadra, în general, în limite apropiate de mediile climatologice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, comparativ cu normalul perioadei, în cea mai mare parte a teritoriului. Aceste informaţii nu exclud posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperatură sau cantităţi mai mari de precipitaţii, pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv. La sfârşitul lunii iulie 2014, în cultura neirigată de porumb, conţinutul de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, res­pectiv moderată, puternică şi extremă, în cea mai mare parte a teritoriului agricol. În nordul şi centrul ţării, rezerva de umiditate din sol se va încadra în limite satisfăcătoare şi local apropiate de optim.