De fapt, a fost o nouă lecţie deschisă, oferită oricărui participant sau spectator. Iar întrebarea „Cum i se poate face dreptate vieţii?” a primit unul dintre  răspunsurile tranşante şi, mai ales, convingătoare: prin sport şi mişcare.  Aici nu e vorba numai despre efort, ci şi despre educaţie, implicare, reglarea ritmurilor vitale, terapie şi câte altele. În acest mod de viaţă, Buftea a devenit un reper  al cultivării spiritului atletic, pe lângă cel cultural, sau artistic. Duminică, 30 septembrie, orașul a găzduit o participare numeroasă, la cea de-a II-a ediţie a semimaratonului care îi poartă numele şi reputaţia.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 422

Această întrecere i-a invitat pe toţi sportivii amatori din ţară la alergări pe distanţe de 7, 14 şi 21 de km, într-o frumoasă competiţie destinată vârstelor cuprinse între 14 şi peste 70 de ani. Ea a fost organizată de Asociaţia „Pegas Triatlon Club” (cu motto-ul său „Pentru trup și suflet”), în parteneriatul statornic şi onorant cu Primăria oraşului, condusă de edilul ­Gheorghe Pistol. Evenimentul a avut o creştere însemnată a participării, cu un număr aproape dublu al celor înscrişi – de peste 250, faţă de ediţia trecută.

Să amintim că semimaratonul de la Buftea, continuă tradiţia dinamică a altor două concursuri remarcabile – duatlon şi triatlon – ajunse, fiecare, la a V-a ediţie de aici, toate cu un palmares bogat, naţional şi internaţional.

Detalii în premieră

De la Cosmin Rogoveanu, vicepreşed. al „Pegas Triatlon Club”, am aflat amănunte ale organizării, cu trei elemente în premieră la acest concurs: „Este vorba despre participarea sportivilor cu dizabilităţi, în cazul nostru a lui Zoltan Chiss, din Ploieşti,  care a parcurs traseul de 7 km cu un triciclu, construit chiar de el. Pentru asta, am alcătuit şi un clasament oficial al aceastei probe. Zoltan a deschis competiția, cu startul la ora 11:00.

A doua noutate: am oferit un titlu de campion absolut al competiţiei sportivului care a sosit primul la toate cele trei probe, de 7, 14 şi 21 km. Câştigătorul este bucureşteanul Gheorghe Nicolae, membru al clubului  nostru.

Şi ultima premieră: am instituit o nouă categorie de vârstă, pentru cei de peste 70 de ani. Campionii ediţiei sunt veteranii Petre Zeveleanu şi Gil Popistaşu, născuţi în 1947”.

În întâmpinarea iureșului sportiv

Viceprimarul Alexandru Vaida a participlat la momentul startului și la festivitățile de premiere a campionilor. El le-a adresat tuturor câteva cuvinte:  “Mă bucur că aţi venit, concurenţi din toată ţara. Vă doresc să alergaţi mult mai bine decât soldatul grec de la Maraton, care a transmis pe Acropole victoria asupra perșilor, după care a căzut răpus. Dar voi, veţi alerga mai bine cei 21 de km, ca să arătaţi că sunteţi patrioţi, în Anul Centenarului. Baftă multă și felicitări tuturor”!

 Felii de viață și satisfacții

Cred că cel mai bine e să-i cunoașteți pe câțiva dintre campionii propriilor biruințe și ai podiumului.

Zoltan Chiss: 52 de ani, din Ploieşti. Triciclul e făcut de el. „Un adevărat Hefaistos modern”, scria despre el revista „Cariere”, notând că, în tinereţe, şi-a construit singur o motocicletă performantă, pentru că nu avea bani să-și cumpere una nouă. A suferit un accident, cuplat apoi cu o eroare medicală de tratament. „Am participat la curse de motociclism până în anul 2000. De atunci, merg înainte cu triciclul”, spune el.

„Happy family” Zamfir, din București: George e tatăl. Are 42 de ani, e avocat. A concurat la ­cursa de 21 km. La fel, Ana, fiica lui – elevă la liceu. Ștefan, mezinul familiei a însoțit-o, fără să fie primit între concurenți. Are doar 9 ani. Dar a primit medalia competiției, de care e tare mândru. Mama, Diana, are 40 de ani, e traducător. N-a concurat la Buftea. „Dar ne aleargă pe noi, la învățătură”, o divulgă Ștefan. Cu timp în urmă, familia a participat la „City Race”, din Alba Iulia, la „Maratonul Dacilor”, de la Sarmisegetuza, la „Maratonul DHL – Ștafeta Carpaților”.

Dana Szabo, din Voluntari, Ilfov, e economist. Pe căţel îl cheamă Jack.

Cristi Marian Orbu, a obținut titlul de ”Cel mai rapid buftean”. Soţia lui, Daniela, a născut în urmă cu vâteva luni.

Catiuşa Ivanov. A concurat la proba de 14 km. E jurnalist la „HotNews”. Fetița ei se nu­meș­te Luna.  „Abia a împlinit vârsta de…3 lunițe”, zice Catiușa, cu  umor. „N-am concurat pentru  un loc pe podium, ci numai pentru a-mi dovedi că pot, la scurt timp după o naștere prin cezariană. Soțul ei, Cătălin, a însoțit-o la Buftea.

Radu Atanasiu, alias… Mickey Mouse: are 45 de ani, e bucureștean și profesor de gândire critică, la un program de master. „Am concurat la proba de 21 de km. N-am câştigat niciun loc, am doar premiul de participare. De ce a ales ținuta lui Mickey Mouse ? „Așa, ca să mai şi zâmbim, uneori. Deşi ar trebui să o facem mai des”…

Și Andreea Vesel, psiholog a alergat în cursa de 14 km.

Veteranii ediției, bucu­reș­teni, au împlinit 71 de ani: Petre Zeveleanu a lucrat ca specialist în finanţe. „Mi-a făcut mare plăcere să mă aflu aici, pentru prima oară. Am vrut să fiu aproape de colegul meu, când am aflat că vine la semimaraton. Dar el nu mi-a zis nimic despre asta. Aşa că…surpriză”!

Gil Popistaşu, economist, e cu câteva săptămâni mai „tânăr”, decât prietenul său. „La Buftea, am asistat la un alt moment istoric al vieţii noastre: e pentru prima oară când, la o asemenea competiţie naţională, sunt premiaţi cei din noua şi tânăra categorie, a celor de plus 70 de ani. E ceva, nu?”

Rezultatele în detaliu ale competiției pot fi aflate la adresa: www.maxvelo.ro.