Un raport al Fundaţiei Thomson Reuters arată că peste 200 de milioane de femei din lumea-ntreagă nu utilizează metode contraceptive sau se bazează pe tehnici riscante pentru a evita o sarcină, deşi nu-şi doresc copii. Majoritatea nu au acces la informaţii cu privire la contracepţie sau nu au bani pentru că provin din ţări prea sărace.

 

„În cazul în care femeile ar dispune de contraceptive sigure, s-ar înregistra o scădere considerabilă a numărului de sarcini nedorite, de la circa 89 de milioane pe an la 22 de milioane”, se arată în raportul realizat de experţii Institutului Guttmacher. „A veni în sprijinul nevoilor sexuale și reproductive ale femeilor din țările aflate în curs de dezvoltare este un obiectiv realizabil și abordabil”, susține Ann Starrs, specialist în cadrul institutului.

Multe femei din Africa, Asia și America Latină nu dispun de resurse necesare și de acces la contraceptive moderne, conform grupului de cercetare cu sediul în Statele Unite. În plus, atunci când rămân gravide, milioane de femei nu beneficiază de îngrijirile medicale necesare, se mai arată în raport.

Ştiai că…

  • La nivel mondial, 21,6 milioane de femei trec prin avorturi riscante, 9 din 10 dintre acestea având loc în țările aflate în curs de dezvoltare, conform Organizației Mondiale a Sănătății?
  • Multe femei nu utilizează metode contraceptive de teama efectelor secundare sau din cauza faptului că nu sunt conștiente că pot rămâne însărcinate chiar dacă nu au activitate sexuală frecventă?
  • 214 milioane de femei care doresc să evite o sarcină nu utilizează metode contraceptive moderne, precum prezervative, pastile și implanturi? Dintre acestea 155 milioane nu utilizează nici o metodă de contracepție, iar restul folosesc tehnici nesigure, precum retragerea?
  • Aproape jumătate dintre sarcinile din țările aflate în curs de dezvoltare sunt nesupravegheate, au loc prea devreme sau sunt nedorite?
  • În Africa Subsahariană și Asia de Sud trăiesc aproape 60% dintre femeile care doresc să evite să rămână gravide, însă nu au acces la metode contraceptive?
  • Circa 35 de milioane de femei care vor aduce pe lume copii anul acesta nu vor naște într-o unitate sanitară?
  • Se estimează că 300.000 de femei din țările sărace vor muri în acest an, din cauze asociate sarcinii, iar 2,7 milioane de copii își vor pierde viața din prima lună de de la naştere?