Îngrijorat de epidemia de rujeolă care a luat amploare în România şi în Europa în ultima vreme, şi de ameninţarea, la nivel mondial, a tuberculozei rezistente la tratament, Guvernul Grindeanu a trecut pe lista sa de priorităţi pentru acest an, programele de vaccinare şi controlul TBC.

 

“Guvernul a aprobat programele naţionale de sănătate pentru anii 2017-2018. Începând cu 1 aprilie 2017, Ministerul Sănătăţii va derula şi finanţa 15 programe naţionale cu impact major asupra sănătăţii publice”, anunţă Executivul. Programele la care face referire Guvernul sunt cele de vaccinare, supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare, prevenirea, supravegherea şi controlul infecţiei HIV, precum şi prevenirea, supravegherea și controlul tuberculozei.

Ministerul Sănătăţii, obligat să scadă numărul de infecţii din spitale

Ca urmare a numărului crescut de pacienţi care s-au îmbolnăvit în spitale, în acest an, statul intenţionează să asigure o mai bună supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a rezistenţei microbiene. Ministerului Sănătăţii îi revine sarcina de a lua măsuri pentru monitorizarea atentă a utilizării antibioticelor şi a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă. Tot ministerul de resort trebuie să asigure şi securitatea transfuzională şi depistarea precoce activă a cancerului prin screening organizat.

Transplantul şi sănătatea mintală, în categoria “urgenţelor” pentru specialişti

Pe lista programelor cu impact major asupra populaţiei pe care autorităţile în drept sunt obligate să le desfăşoare cu prioritate, se mai află şi sănătatea mintală, profilaxia în patologia psihiatrică, transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană. Specialiştii trebuie să acorde o atenţie sporită şi bolilor endocrine, tratamentului dietetic pentru bolile rare şi managementului registrelor naţionale. În categoria “urgenţelor” pentru reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, se mai regăsesc şi măsurile privind sănătatea femeii şi copilului, evaluarea şi promovarea sănătăţii şi nu în ultimul rând, educaţia pentru sănătate.

Lista programelor de sănătate finanţate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Dacă în subordinea Ministerului Sănătăţii se vor desfăşura 15 programe de sănătate, prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) se vor derula 14 programe naţionale de sănătate curative. Prezentăm în cele ce urmează, lista programelor de sănătate a căror costuri vor fi acoperite de CNAS!

  • boli cardiovasculare;
  • oncologie;
  • tratamentul surdității prin proteze auditive implantabile (implantul cohlear şi protezele auditive);
  • diabetul zaharat;
  • tratamentul bolilor neurologice;
  • tratamentul hemofiliei şi talasemiei;
  • tratamentul pentru bolile rare;
  • sănătatea mintală;
  • bolile endocrine;
  • ortopedia;
  • transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;
  • supleerea funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică;
  • terapia intensivă a insuficienţei hepatice;
  • diagnosticul şi tratamentul cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă.