Ilfovul se mândreşte cu elevi şi dascăli care-şi duc mai departe visele prin timp, generaţii întregi. Atrase de ritmurile muzicii, micile talente din Periş şi Buftea au urcat pe scena Centrului Cultural Periş şi au oferit un spectacol de excepţie, vineri, 2 iunie, când au sărbătorit copiii şi copilăria, la superlativ. Li s-au alăturat şi micii “actori” de la Şcoala Gimn. Nr. 1 Blăgeşti, Bacău care, pe un ton jovial, au dat viaţă poveştilor copilăriei şi ne-au condus în lumea feerică a comediei.
Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 355.
Vineri, 2 iunie, ora 11.30, Centrul Cultural Periş şi-a deschis porţile pentru aniversarea Zilei Internaţionale a Copilului. Primăria Periș a organizat evenimentul în parteneriat cu Liceul Teoretic nr. 1 Periş, prin elevii și cadrele didactice ale instituției. De pe scena aranjată şi decorată atractiv, încă de la început copiii ne-au încântat inimile cu vocile lor angelice şi dansurile elegante, rafinate, pline de viaţă şi voioşie. Ca într-un vis frumos care a durat câteva ore bune, dar pe care ne-am fi dorit să-l oprim în loc, micii protagonişti ai “spectacolului interregional: implicare, dezvoltare, bucurie”, au pus în scenă momente speciale, pline de farmec şi cu o mare încărcătură emoţională.
Ei au strălucit pe scenă…
Diana Sevaciuc, Andrei Beatbox, Andreea Drumaşu, Patricia Constantin, Alex Budureanu, Cristina şi Maria, Echipa Rubică Ego, Chic, Masca, Alexia Oprea, Gabriel Badea, Corina Dumitru, Alexandru Tănase, Mihaela Niţă şi Alexandra Niţă au strălucit pe scena Centrului Cultural Periş. Soliştii şi-au împletit glasurile cristaline în muzica bună. Dansatorii au îmbinat cu succes muzica şi acrobaţia. Hituri moderne, beatbox, break-dance, cele mai îndrăgite melodii de dor şi de iubire, celebre din toate timpurile, interpretate impecabil, au pus în valoare “rezervaţia de copii” talentaţi a celor două localităţi ilfovene.
Iar noi am fost copii pentru înc-o zi
Prin prezentările lor, micii artişti au readus magia copilăriei şi în vieţile noastre, amintindu-ne de acel copil lăuntric al fiecăruia. Şi, mai ales, de istoria şi obiceiurile noastre, într-o vreme în care valorile şi tradiţiile pare să se fi pierdut. Ziua festivă s-a încheiat cu cele mai frumoase cântece patriotice, versuri care ne-au făcut să simţim că în pieptul nostru bate o inimă de român.
Prof. Angela Dumitru, directorul Liceului Teoretic nr. 1 Periş: „Domnul primar a avut iniţiativa de a transpune-n fapte dorinţele copiilor”
“La spectacol au participat în jur de 50 de copii din Periş, Buftea şi Bacău. Aveam nevoie să organizăm acest eveniment special din viaţa lor, cu ei şi pentru ei. Domnul primar Anghel Albu a avut această iniţiativă de a transpune în fapte dorinţele copiilor. De ziua lor, copiilor le doresc să nu-şi piardă bucuria de a fi copil. Să o păstreze în inimă ca să o poată împărtăşi semenilor din inocenţă chiar şi atunci când vor fi adulţi”, ne-a spus prof. Angela Dumitru, directorul Liceului Teoretic nr. 1 Periş. Ca întotdeauna, prof. Angela Dumitru alături de prof. Eugenia Oprea şi prof. Nicoleta Panţâru, de la Liceul Teoretic Periş, au trăit alături de elevi micile bucurii ale acestora. Direct de pe scenă, elevii au fost susţinuţi de Mihaela Spinache, de la Şcoala Gimn. nr. 1 Buftea, profesorul care-şi încurajează elevii să exploreze lumea-n care se află şi să nu renunţe să viseze pentru că “dacă visele mor, viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare”.
Prof. Eugenia Oprea: „A fost o sărbătoare care respiră bucurie”
“De multe ori mă întreb ce ne mai trebuie nouă, cadrelor didactice, când avem în suflet şi în preajmă miracolul?” Ei, copiii, sunt miracole. Noi suntem binecuvântaţi că trăim în mijlocul lor. Spectacolul de azi a fost o sărbătoare a inimii care respiră bucurie, frumuseţe, duioşie. A fost un spectacol văzut prin ochi de copil”, ne-a spus prof. Eugenia Oprea, responsabilul Școlii “Ion Ioniţă”, din Buriaş, Periş.
Paul Lungeanu, Ambasador al Dialogului Structurat cu TINErii, judeţul Ilfov: „Evenimentul ne demonstrează că şcoala reprezintă grădina în care florile au nevoie de îngrijire permanentă”
“Sunt încântat de faptul că am avut prilejul de a face parte din echipa de organizare a evenimentului: “Diversitatea în sărbătoare şi bucurie”, alături de domnul primar Anghel Albu şi doamna director Angela Dumitru. Din punctul meu de vedere, acestui eveniment i se poate atribui şi cuvântul dezvoltare pentru că este una dintre puţinele activităţi ilfovene care încurajează copiii la dezvoltarea unor abilităţi, la care şcoala încă mai este “corigentă”, cum ar fi: comunicarea, creativitatea, lucrul în echipă ş.a.m.d. Consider că evenimentul reprezintă un adevărat act pedagogic (având în vedere că au fost implicaţi şi studenţi de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Univeristatea Bucureşti, specializarea pedagogie, atât în organizare cât şi prin susţinerea unor momente artistice), prin faptul că i se creează copilului contextul în care el se poate exprima liber, creativ şi natural… Astfel, cred că scopul nostru a fost atins prin faptul că a existat sărbătoare, bucurie, dezvoltare şi diversitate în cadrul acestui eveniment (atât între copii cât și între momentele artistice). De asemenea, satisfacţia noastră ca organizatori a fost cu atât mai mare cu cât am avut participanţi şi din judeţul Bacău, care au ales să facă parte din activitate, care şi-au manifestat dorinţa de a participa la eveniment şi în cele din urmă au făcut acest lucru cu momente de teatru speciale şi bine pregătite. Nu putem neglija nici implicarea elevilor şi cadrelor didactice din judeţul Ilfov. Este surpinzător cum tipul acesta de activitate consolidează relaţia dintre elev şi profesor, dacă vă întrebaţi cum s-a întâmplat aceasta, este foarte simplu de răspuns: prin momentele de cântec şi dans în care elevii alături de profesori au încântat publicul. De altfel, nu putem neglija nici implicarea părinţilor care au renunţat la o zi din vacanţă pentru a fi alături de copiii lor, ceea ce ne demonstrează, printre altele, că parteneriatul dintre şcoală-părinţi-comunitate este unul benefic. În cele din urmă, evenimentul a reprezentat un real succes şi ne demonstrează încă o dată că şcoala este pentru beneficiar, pentru elev, indiferent dacă suntem în vacanţă sau nu, grădina în care florile au nevoie de îngrijire permanentă, prin reprezentanţii ei, grădinarii, florile au nevoie de apă, de îngrijire continuă”, ne-a spus Paul Lungeanu, Ambasador al Dialogului Structurat cu TINErii, judeţul Ilfov – Student la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti.
La mulţi ani, copii!
La mulţi ani, copii! Să fiţi sănătoşi şi să păstraţi mereu copilăria-n suflet, curată ca o rază de lumină! Veţi rămâne mereu în sufletele şi în inimile noastre! Şi pentru că am surprins cele mai frumoase momente, vă lăsăm pe dvs., dragi cititori, să vă delectaţi în cele ce urmează, cu imaginile unui nou 1 Iunie de poveste, la Periş.