Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis o scrisoare Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, în care precizează că în cursul zilei de 6 decembrie 2009, cât şi anterior şi ulterior acesteia, a avut, „ocazional”, şi „activităţi cu caracter privat”.
În contextul particular al zilei de 6 decembrie 2009, Coldea precizează că nu a luat cunoştinţă de niciun fel de date, informaţii, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului scrutinului electoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activităţii Comisiei.
Fostul director al SRI, George Maior, a admis, săptămâna trecută, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, că a fost în seara scrutinului la Gabriel Oprea acasă, la un eveniment privat, el evitând să spună dacă la acel eveniment ar fi fost prezenţi şi Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.356