Prietenia copilului cu Dumnezeu este esenţială pentru ca micuţul să dezvolte un comportament frumos. Prin harul Său, Dumnezeu îl înnobilează cu iubire, credinţă, nădejde şi cu toate virtuţile care stau la baza cultivării bunătăţii şi înfrumuseţării sufletului. O relaţie specială cu divinitatea, vine să întărească în inima copilului iubirea şi dorinţa de a face bine, lucruri care mai devreme sau mai târziu, vor face diferenţa dintre vis şi împlinire în viaţa lui reală. Dvs., dragi părinţi care sunteţi binecuvântaţi cu darul minunat de a avea copii, sunteţi datori să le faceţi cunoştinţă cu Dumnezeu încă din fragedă pruncie şi să-i ajutaţi să-şi păstreze aprinsă în suflet, scânteia iubirii de Divinitate. Prof. Mihaela Spinache, unul dintre dascălii care se dedică formării caracterelor frumoase ale copiilor, vine în sprijinul dvs. în cele ce urmează, cu câteva sfaturi privind sădirea credinţei în sufletul micuţilor care, negreşit, vor da rod bogat. (Ionela Chircu)
Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 363
Cea mai delicată experiență ca profesor de religie, este cea din primele zile de școală, an de an, când ajung în fața copiilor de 6-7 ani… Cum să încep dialogul cu ei? Cum să mă apropii de sufletul lor? Cum să-i fac să aibă încredere în mine? „Cine este Dumnezeu?” este una din cele mai dificile întrebări, la orice vârstă apare ea. Cum să le vorbești copiilor, care sunt abia la începutul drumului CUNOAȘTERII?! Ca să văd ce știu din familie, îi întreb: „Știți voi ce înseamnă religia?”, „Oare despre ce o să vorbim noi la Religie?”. Pentru că unii au o educație religioasă elementară dată de părinți sau bunici, doi-trei strigă: „Despre Dumnezeu”. Plusez: „și cine este Dumnezeu?”, ei răspund: „Cel ce a făcut totul!”
Primele impresii ale copiilor despre Divinitate
Una din primele lecții este aceea în care le arăt cum se face semnul Sfintei Cruci. Gestul atât de familiar nouă adulților, este încărcat de o adâncă teologie (din grecește θεος, theos, zeu, Dumnezeu + λογος, logos, cuvânt)1. În timp ce le arăt cum să ne închinăm corect, le spun că ducem mânuţa sus, la frunte, căci Dumnezeu Tatăl este sus în Cer, Fiul este Cel ce s-a coborât pentru noi pe pământ, iar Duhul Sfânt a zburat sub formă de porumbel. Până aici e simplu. După alte câteva lecţii, ei capătă curaj şi încep să pună întrebări: Dar unde este Dumnezeu? Unii se grăbesc şi spun: Sus în Cer!. Dar este şi aici lângă noi, îl purtăm în sufletele noastre prin rugăciune; este prezent pretutindeni şi ne veghează.
Părinţi, evitaţi să aveţi îndoieli! Le transmiteţi micuţilor
O altă întrebare frecventă este: „Cine L-a făcut pe Dumnezeu?”. Dumnezeu există dintotdeauna, chiar dacă noi încă nu putem înțelege asta, nu are nici început și nici sfârșit, nici limite în spațiu. Este mai dificil de abordat subiectul cu copiii, pentru că ei încă nu au noțiuni de fizică, chimie, astronomie (cu toate că la o clasă pregătitoare un copil mi-a enumerat vreo 50 de planete!!). Pe de altă parte, este mai simplu, căci oricât de multe argumente de natură științifică aduci, e posibil ca un adolescent sau tânăr cu sufletul îndoit să nu dea crezare spuselor tale. De aceea spun, copiii au încredere în tine, în autoritatea ta. Părinții care au avut îndoieli le-au transmis în general și copiilor. Atunci apar uneori confuzii, dar din fericire uneori autoritatea poate fi mai mare a profesorului.
Ce le spunem copiilor despre Dumnezeu?
Discursul dogmatic este de nedorit la vârste fragede. Copiii îl percep pe Dumnezeu ca Iubire, dacă le povestești faptele Sale, dacă le întăreşti convingerea că prin oricâte încercări am trece, El este alături de noi, că oricât de departe ar fi unii dintre cei dragi lor, ei sunt aproape prin puterea lui Dumnezeu. Le mai spunem copiilor despre Nașterea lui Hristos din Fecioara Maria, căci suntem înconjurați de icoane cu Maica Domnului atât de iubită de credincioși. Înțeleg foarte lesne că avem îngeri puși de Dumnezeu ca protectori ai noștri. Că sfinții și-au închinat viața lui Dumnezeu și de aceea noi le purtăm numele.
Când să vorbim cu ei pe această temă?
Copiilor le place să fie împreună cu ceilalți, de aceea le place la școală, dar se bucură și de comuniunea din biserică. Prima denumire a bisericii pentru ei, este ”Casa lui Dumnezeu”. Și atunci le vorbim despre rugăciune, ca mod de comunicare cu Dumnezeu, de biserică loc al comuniunii cu Dumnezeu și cu ceilalți. În general este bine să abordăm un subiect, atunci când copilul manifestă interes. Cu atât mai mult când vine vorba despre Dumnezeu. Este o discuție care e preferabil să se poarte în intimitatea familiei. În primul an de școală este atât de evident care dintre copii au noțiuni religioase elementare. Multe momente/ elemente din viața noastră sunt legate de Dumnezeu: Botezul, mersul la biserică, prezența icoanelor în casă. Se pot găsi prilejurile potrivite în care să vorbim cu copilul despre acest subiect atât de delicat, mai ales în condițiile în care mass-media promovează o imagine neplăcută a reprezentanților Bisericii.
(Va urma)
Prof. religie Mihaela Spinache
