Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va fi activ de la 1 ianuarie 2018 și va fi un bun mecanism pentru politicile guvernamentale, le-a declarat, mai multor investitori, ministrul Economiei, Mihai Fifor.

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va avea 27 de companii profitabile în portofoliu, iar listarea Hidroelectrica va fi decisă de noua entitate, au anunțat reprezentanții Ministerului Fi­nanțelor Publice (MFP). Potrivit reprezentanților MFP, FSDI va avea un capital social în numerar de 1,85 miliarde lei, bani proveniți din Trezorerie, din privatizări. Fondul va avea în portofoliu 27 de companii profitabile, dar CEC Bank și Eximbank au fost excluse pe motiv că „ar fi fost ciudat să se îndatoreze pentru un proiect la băncile din portofoliu”. Astfel, conform reprezentanților MFP, impactul în bugetul de stat este de 2 miliarde lei pe an, pentru că dividendele vor fi încasate de FSDI. Fondul nu se va lista niciodată, iar scopul lui e să facă profit. Valoarea contabilă a companiilor din portofoliu, la nivelul anului 2015, este de 45 miliarde lei. În septembrie, proiectul va ajunge în Parlament.

Companiile incluse în acest proiect

Companiile la care FSDI va fi acționar sunt Engie România, Electrica, Delgaz, E.ON Energie România, Biofarm, Chimcomplex, OMV Petrom, Telekom România, Antibiotice, Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, Loteria Română, Societatea Națională a Sării, IAR, OIL Terminal, Cupru Min, Unifarm, Societatea Națională a Apelor Minerale, Compania Națională a Apelor Minerale, Compania Națională de Investiții pentru Turism, Romgaz, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale — Hidroelectrica, Compania Națională Aeroporturi București, Nuclearelectrica, Imprimeria Națională, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie, Conpet.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.368