În urma furtunilor de scurtă durată, dar de intensitate semnificativă, au fost semnalate efecte negative la nivelul a 212 localități din 15 județe (Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Suceava, Sălaj și Timiș), informează IGSU, precizând că din cauza diferitelor obiecte sau a arborilor doborâți de vântul puternic, s-au înregistrat 145 victime, dintre care opt persoane au decedat.
Potrivit sursei citate, în urma fenomenelor meteo severe de duminică seară înregistrate în vestul țării, opt persoane au decedat (Arad — 1, Bistrița Năsăud — 2, Timiș — 5) iar 137 de persoane au fost rănite (Alba — 6, Arad — 15, Bihor — 35, Bistrița Năsăud — 15, Cluj Napoca — 5, Hunedoara — 1, Maramureș — 10, Sălaj — 1, Timiș — 49). Cele mai multe dintre persoanele rănite s-au deplasat la unitățile spitalicești cu mijloace proprii.
Peste 1.000 de pompieri cu 225 mijloace tehnice au acționat în sprijinul populației și administrațiilor publice locale din zonele în care s-au manifestat fenomene meteorologice periculoase.
La nivel național au fost afectate 137 acoperișuri ale imobilelor și au fost doborâți de vânt peste 290 de arbori (pe carosabil, autoturisme sau imobile) și au fost avariate 35 autoturisme.
Pompierii militari, sprijiniți de celelalte structuri ale MAI și de comitetele locale pentru situații de urgență au intervenit pentru salvarea a 204 persoane surprinse de condițiile meteo nefavorabile.
Circulația rutieră a fost afectată temporar din cauza copacilor căzuți pe carosabil pe 18 drumuri, dintre care 12 drumuri naționale (DN1, DN6, DN7, DN13B, DN17C, DN18, DN18B, DN58, DN68, DN69, DN79, DN79A) și 6 drumuri județene (DJ79B, DJ107P, DJ688, DJ764B, DJ79B, DJ708).
Potrivit datelor IGSU, circulația feroviară a fost afectată pe 42 de tronsoane, ca urmare a fenomenelor meteorologice deosebit de violente, pe raza Regionalelor de cale ferată Timișoara, Cluj, Brașov și Iași.
Ca măsură de siguranță, în urma efectelor produse la nivelul clădirilor, s-a luat măsura suspendării cursurilor, luni, în 42 unități școlare din județele Arad (1), Bihor (18), Cluj (1) și Timiș (22).
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică au fost sunt afectate 568 de localități din 13 județe (Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Iași, Suceava), iar echipe tehnice acționează în teren pentru remedierea situației.
În prezent sunt semnalate patru autoturisme cu opt persoane blocate pe DJ 764B, zona Valea Drăganului, județul Cluj, din cauza copacilor căzuți pe carosabil. Se acționează pentru remedierea situației cu echipaje de la Drumurile Județene, ISU Cluj, SVSU și Salvamont. Nu sunt semnalate urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice.
Inspectorul general al IGSU împreună cu ministrul Internelor, Carmen Dan, au ajuns luni dimineață în județul Timiș, zonă în care vremea nefavorabilă a produs efecte considerabile.
IGSU precizează că, în prezent, nu mai sunt în vigoare avertizări meteorologice de vijelii sau intensificări ale vântului, însă cere cetățenilor ca pe timpul manifestării fenomenelor periculoase să rămână în locuințe sau alte spații închise care le pot asigura protecția. De asemenea, IGSU recomandă parcarea autoturismelor în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
În ultimele 24 de ore, Administrația Națională de Meteorologie, a emis 38 avertizări/atenționări pentru fenomene meteo periculoase, de gen Now Casting, care anunțau frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce local vor depăși la rafală viteza de 60 km/h și izolat 90 km/h care trecător vor lua aspect de vijelie, cantități de apă de 25-35 l/mp. Toate informările privind producerea fenomenelor au fost transmise către autoritățile locale, în vederea dispunerii măsurilor preventive și operat
În mai puțin de o oră, fenomene meteorologice extreme care s-au manifestat duminică în vestul țării au făcut ravagii în mai multe orașe.
Fenomenele extreme s-au înregistrat după câteva zile cu temperaturi neobișnuit de mari pentru această perioadă.
O femeie a fost strivită de un copac smuls de furtună în grădina Zoo din Timişoara. Un bărbat a fost lovit de un panou publicitar luat pe sus de rafalele de vânt ce au ajuns şi la 90 de kilometri pe oră. Alţi doi oameni au pierit loviţi de copaci, la Buziaş. O a cincea persoană a murit la Arad. Pe de altă parte, 27 de oameni sunt răniţi. Printre ei sunt şi doi copii, în stare critică și sunt intubați. scrie Digi24.ore.
Cinci drumuri naţionale din judeţele Alba, Arad, Cluj şi Timiş sunt blocate, duminică după-amiază, din cauza furtunilor. Poliţiştii recomandă ca, pe timpul ploii, fiecare manevră să fie efectuată doar după o temeinică asigurare şi să se folosească luminile de întâlnire.
Panoul din metal care semnalizează intrarea în Timișoara dinspre Lugoj a căzut peste cel puțin o mașină. Panourile au fost smulse din pământ cu tot cu structura de beton în care erau ancorate.
Meteorologii transmiseseră o avertizare nowcasting de cod portocaliu de furtună. Rafalele puternice de vânt au atins aproape 100 de km pe oră și au smuls copaci din rădăcini și au rupt fire de înaltă tensiune, astfel încât la acest moment se înregistrează pene de curent. Inclusiv ISU Timiș a rămas fără curent. Iar de pe clădirile istorice au fost smulse țigle și cărămizi.