În ediția trecută a Jurnalului de Ilfov făceam referire la tematica bogată a celui mai recent Colegiu Prefectural reunit la nivelul județului Ilfov, o parte importantă a prezentării făcute de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Ilfov fiind legată de programele naționale de sănătate publică.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 371, ediția print
Săptămâna trecută v-am oferit informații importante din programele naționale de boli transmisibile, raportate pentru județul Ilfov, urmând ca în această ediție să facem analiza, la nivel județean, a Programului național de monitorizare a factorilor determinanți din mediul de viață și muncă (PNII), în mod special pe partea de protejare a sănătății publice ”în relația cu igiena apei”, dar și a subprogramului (1 din cadrul PNIV – Programele naționale de boli netransmisibile) de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin testarea Babeș – Papanicolau, la populația eligibilă în program de screening.
DSP Ilfov este instituția care efectuează monitorizarea de audit a calității apei, conform HG 974/15.06.2004. Coordonatorul județean al PNII, dr. Antoaneta Rusu, a explicat că, în perioada ianuarie-august 2017, au fost prelevate 139 probe de apă de la 25 de sisteme centrale de aprovizionare cu apă, din localități aflate pe teritoriul județului. Au fost interpretate 72 de buletine de analiză a apei potabile, iar rezultatele au evidențiat neconformități ale parametrilor fizico-chimici și microbiologici (prezența peste limitele admise la amoniu – 12 cazuri, nitriți – 6, bacterii coliforme – 7, nr. colonii la 37 grade Celsius – 7, E. coli – 1, clor rezidual liber – 2 și enterococi – 1) în 16 localități (Bragadiru, 1 Decembrie, Cornetu, Popești – Leordeni, Corbeanca, Pantelimon, Chitila, Afumați, Ștefăneștii de Jos, Dobroești, Mogoșoaia, Domnești, Găneasa, Măgurele, Berceni, Brănești). Producătorii/distribuitorii de apă pentru localitățile unde s-au identificat probe cu neconformități sunt: SC Apă-Canal Ilfov SA; SC Vital BlueAqua SA; SC Veolia Apă Servicii SRL; SC Antrepriza SRL; SC Euro ApaVol SA; SC Alimentare cu Apă și Canalizare Afumați SRL Și SA RAJA Constanța. Aceștia au primit recomandări în vederea conformării la parametrii prevăzuți de legislația sanitară în vigoare. Deficiențele au fost remediate la Popești – Leordeni, Corbeanca, Chitila, Afumați, Ștefăneștii de Jos, Dobroești, Mogoșoaia, Domnești, Găneasa, Măgurele. La Bragadiru, Cornetu, Pantelimon și Brănești, lucrările de remediere au fost finalizate, iar prelevarea de noi probe pentru control este prevăzută pentru trimestrul IV 2017. În localitățile 1 Decembrie și Berceni (operator SC Euro ApaVol SA) au scăzut valorile pentru parametrul amoniu, dar acestea se mențin, încă, peste limita admisă de Legea 458/2002 (de 0,50 mg/l).
Au fost evaluate 103 sisteme de alimentare cu apă în vederea eliberării autorizației sanitare de funcționare – pentru 68 dintre acestea – și a vizei anuale, pentru 32 de obiective (aprovizionare în sistem central și/sau pentru surse proprii). În cazul sistemelor de la Pantelimon, 1 Decembrie si Berceni s-a eliberat notificare de respingere a autorizației sanitare de funcționare din cauza parametrului amoniu, care se menține la o valoare cu mult peste limita maximă admisă de legislația sanitară în vigoare. În ceea ce privește monitorizarea methemoglobinemiei acute infantile generate de apa de fântână, DSP Ilfov precizează că, în 2017, NU s-a înregistrat niciun caz de methemoglobinemie acută infantilă generată de apa de fântână.
”Scăldatul interzis”, în apa cu E. Coli
În sezonul estival au fost prelevate 15 probe de apă din lacurile aflate pe teritoriul județului, din 3 zone naturale neamenajate, dar folosite în mod tradițional pentru îmbăiere (Buftea, Snagov și Clinceni). Analizele de laborator au evidențiat prezența E. coli, din cauza faptului că zonele respective nu sunt amenajate, iar lacurile nu au fost dragate. De aceea, scaldatul este interzis acolo, acest fapt fiind inscripționat, dar nerespectat de către cei doritori de scăldat.