Forza Rossa, reprezentantul Ferrari pe piața locală, a deschis oficial vineri, 26 ianuarie, un nou sediu dedicat exclusiv mărcii Ferrari. Amplasată în Otopeni, pe Calea Bucureștilor la numărul 91A, clădirea Forza Rossa, proprietate a grupului, este considerată a fi unul dintre cele mai mari ansambluri imobiliare tehnologice din lume, dedicate 100% mărcii Ferrari.

Articol apărut în nr. 387 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

“Forza Rossa face parte dintr-un brand cu ADN de leadership. De 70 de ani, Ferrari trăiește pentru a învinge și pentru a inova. Sărbătorim 70 de ani de Ferrari și 10 de ani de prezență, într-o nouă casă, în România, casă care ne aparține. Veți găsi aici, tradiție și tehnologie, ­într-o îmbinare unică în România. Este privilegiul nostru să vă prezentăm, astăzi, în premieră, noul ansamblu imobiliar de înaltă tehnologie, unul dintre cele mai mari showroomuri din lume dedicat exclusiv mărcii Ferrari”, a declarat, cu ocazia ceremoniei de inaugurare a noului showroom, Camelia Bazac, managing director al Forza Rossa Holding. Potrivit acesteia, cu o suprafață desfășurată de peste 4.000 de metri pătrați, imobilul respectă integral cele mai noi reguli și standarde de identitate ale celebrului brand italian și beneficiază de dotări tehnologice de excepție în zona de service, unele unice în regiune.

Servicii complete și asistență tehnică dedicată

În plus, Forza Rossa Holding este acreditată să execute reparații pen­tru toate automobilele Ferrari, datorită implementarii noilor standarde tehnologice specifice. În conformitate cu noile standarde de identitate ale mărcii Ferrari, clădirea Forza Rossa include și un showroom dedicat exclusiv mașinilor second-hand, care oferă clienților posibilitatea de a alege mașini rulate care dețin toate certificările Ferrari de calitate și garanție.

Clienții Ferrari beneficiază de un important garaj subteran, unde servicii complete de parcare, cosmetizare și întreținere pe termen lung, sunt oferite de o echipă de asistență tehnică dedicată.

Clubul proprietarilor de Ferrari, un spațiu dedicat exclusiv evenimentelor clienților brandului, aflat la primul nivel, întregește complexitatea noului ansamblu imobiliar.

La evenimentul de inaugurare oficială a noului showroom, Enrico Galliera, senior vice-president al Ferrari SpA, a declarat: ”Avem mulți proprietari și fani Ferrari, atât în București, în România, cât și în regiune, iar acest nou showroom este gândit să-i apropie și mai mult de experiențele specifice unui lifestyle special, cum este cel pe care îl promovează Ferrari în lume”.

Managerul Ferrari Romania, Camelia Bazac, a precizat că după 10 ani de activitate în România, principala preocupare a echipei Forza Rossa este să ofere tuturor clienților, actuali și viitori, aceeași experiență unică, specifică brandului Ferrari oriunde în lume. Noul sediu al căluțului cabrat își așteaptă oaspeții cu un călduros și exclusivist lounge, parte integrantă a noului concept, cu un atelier de creație, un spațiu al minunilor, extensie a programului de personalizare al fabricii din Maranello, ce reprezintă scena unde fiecare client transformă un vis în realitate și o zonă dedicată celui mai emoționat moment, unde mașina este livrată, în cadrul unei ceremonii consacrate și unice.

”Clienții Ferrari sunt pasionați, iubesc emoția, iubesc ADN-ul brandului”

Potrivit Managing Directorului Forza Rossa, prima condiție pentru a avea un Ferrari, în afara aspectului financiar, este să fii pasionat. Clienții Ferrari iubesc emoția, iubesc ADN-ul brandului. Oricine poate cumpăra un Ferrari dacă are bani, dar există o categorie de autoturisme Ferrari foarte limitate care sunt alocate colecționarilor. ”Sunt clienți cu un garaj impresionant de mașini. E adevărat că și în România s-a început de la prima mașină. Fabrica a înțeles dorința și po­ten­ția­lul pie­ței din Româ­nia la deschiderea noastră și așa există astăzi multipli clienți români colecțio­nari. Dar este adevărat că pentru acele serii foarte limitate, foarte discutate și a căror valoare crește de la o zi la alta, se multiplică de câteva ori, sunt niște criterii foate clare de eligibilitate. Prețul mediu de achiziție a unui Ferrari este de aproximativ 200.000 de euro. Există modele ce pleacă de la 160-170.000 euro, modele mai scumpe, dar valoarea medie este 200.000 euro. De aici încolo începe personalizarea. Nu vorbim de tehnologie, de toate dotările inovative. Acestea se află pe toate mașinile, ci vorbim strict de personalizare, în termeni de design, de emoție, de ceea ce își dorește clientul…o mașină unică care să îl reprezinte. 90% din mașinile pe care le vindem sunt în finanțări, în leasing. La început, clientul plătește un avans, apoi, achită diferența atunci când mașina este gata”, a mai precizat managerul. În funcție de model, cei care își doresc un Ferrari, au ceva de așteptat: între 6 luni și 2,5 ani, sau chiar până la trei ani.

“Forza Rossa vinde în România toată gama de modele. Când vin la noi, clienții știu deja ce își doresc, sunt clienți pasionați și cultivați, cunoscători. Sunt foarte informați, deja se înregistrează pe ­site-ul Ferrari.com. Noi îi ajutăm să configureze, de fapt să definitiveze mașina visurilor”, a mai spus Camelia Bazac.

Vorbind despre dotările și confortul noului showroom, Camelia Bazac a mai precizat:”Eu mi l-am dorit intim. Tot ce am realizat în această clădire este ceea ce mi-aș fi dorit eu să regăsesc ca și client Ferrari. Am fost client înainte să fiu, dealer și am încercat să transpun dorințele mele în ceea ce oferim clienților. Service-ul exista, dar avea o capacitate de doar trei poduri, iar acum a fost redimensionat pe măsura parcului circulant. La fel pentru second hand, nu exista o zonă dedicată, iar acum este un showroom dedicat unde clienții pot vedea mașinile mult mai bine, le pot testa. Noi oferim certificare, garanție extinsă până la 10 ani pentru aceste mașini. Există o cerere importantă de mașini Ferrari second hand. Pe piața neagră nu știi ce cumperi, dar venind la noi, clienții cumpără o mașină într-un stadiu perfect de funcționare și cu toate certificatele și garanțiile”, a conchis managerul Forza Rossa.