Ministerul Sănătăţii atrage atenţia asupra recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru a preveni problemele cauzate de temperaturile extrem de reci, în această perioadă fiind indicate mesele calde, precum şi exerciţiile fizice.
„În timpul zilelor foarte reci este necesar: să acordaţi multă atenţie sfaturilor privind sănătatea publică, previziunilor şi avertizărilor meteorologice, precum şi actualizărilor de călătorie; să solicitaţi sfatul medicilor de familie, iar cei cu afecţiuni cronice să solicitaţi informaţii despre riscurile specifice şi dozele adecvate de medicamente; să purtaţi îmbrăcăminte adecvată pentru vremea rece şi să vă acoperiţi mâinile, picioarele şi capul; să consumaţi mese calde; să beţi suficiente lichide, evitând băuturile foarte reci; să evitaţi consumul de alcool şi tutun, pentru că sporesc probabilitatea apariţiei unor reacţii adverse la frig; să faceţi exerciţii fizice, dar să aveţi o grijă deosebită atunci când vă antrenaţi afară”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Conform specialiștilor, trebuie evitat statul în picioare, nemişcat, pentru o perioadă lungă de timp, în frig.
În locuinţă, temperatura din zonele de living şi băi ar trebui să atingă 20 – 22°C, iar din alte încăperi ocupate – 18°C. Cei care utilizează combustibili solizi (cum ar fi cărbunii sau lemnele) pentru gătit şi pentru încălzire trebuie să se asigure că încăperile sunt aerisite în mod regulat. OMS recomandă precauţie atunci când sunt folosite radiatoarele şi păturile electrice.
„Să fiţi atenţi la semnele de avertizare de la nivelul pielii, cauzate de expunerea la frig (instalarea amorţelii în degetele de la mâini şi picioare indică un risc crescut de leziuni din cauza frigului, iar paloarea feţei sau apărută în alte zone este un semn de vătămare şi se impune protejarea pielii împotriva răcirii în continuare)”, precizează MS.
Măsurile generale de pregătire pentru iarnă includ: o bună izolare a locuinţelor, verificarea conductelor de apă pentru a preveni îngheţarea apei în interior, folosirea unor aparate de încălzit sigure şi potrivite pentru spaţiul în care sunt utilizate.
OMS recomandă vaccinarea împotriva gripei (după recomandarea medicului de familie, care poate realiza vaccinarea gratuit pentru cei care se încadrează în grupa de risc). În cazul locuinţelor care se află în zone predispuse la viscol şi la pericolul de a rămâne izolate este indicată realizarea de rezerve de alimente, apă şi medicamente, dar şi pregătirea pentru a gestiona situaţii precum întreruperile în furnizarea căldurii, electricităţii sau altor servicii.
Printre simptomele cauzate de expunerea la frig se numără: secreţii nazale, respiraţie dificilă, respiraţie şuierătoare. Simptomele mai pot fi: cardiovasculare (durere toracică, palpitaţii); asupra circulaţiei periferice (modificări de culoare a pielii degetelor şi picioarelor, durere, amorţeală, senzaţie de gâdilare); musculo-scheletale (durere, rigiditate, umflare, posibilitate de mişcare limitată, furnicături, slăbiciune musculară); dermatologice (mâncărime, erupţie cutanată – bubiţe, piele palidă sau roşie, umflături).
Afecţiunile şi leziunile cauzate de expunerea la frig pot fi: respiratorii (astm bronşic, boli pulmonare obstructive cronice, infecţii), cardiovasculare (boli coronariene, infarct miocardic, accidente cerebrovasculare), asupra circulaţiei periferice (fenomenul Raynaud), musculo-scheletale (sindromul de tunel carpian, torticolis, tenosinovita, peritendinita), dermatologice (urticaria la rece, degerături, psoriazis, dermatită atopică), accidente (hipotermie şi căzături).
„Mortalitatea totală în majoritatea populaţiilor este mai mare în timpul iernii decât în timpul verii. Cele mai frecvente cauze de deces sunt: boala coronariană, accidentele cerebrovasculare şi afecţiunile respiratorii. (…) Situaţia economică şi socială a persoanelor şi a familiilor joacă, de asemenea, un rol important. Vremea rece îi afectează mai grav pe cei care sunt săraci, lipsiţi de adăpost sau marginalizaţi. Cei care activează în anumite domenii, cum ar fi agricultura, pescuitul şi construcţiile, pot suferi o expunere la frig mai mare, deci trebuie să fie atenţi la apariţia de leziuni şi de alte efecte asupra sănătăţii. Aceste persoane trebuie să poarte echipament de protecţie adecvat”, se arată în comunicatul MS.