Arbitrajul, întâlnirea armonioasă dintre părți și justiție
Președintele Camerei de Comerț și Industrie Ilfov, Dan Dumitru, ne-a propus să discutăm despre o instituție mai puțin cunoscută publicului larg: Curtea de Arbitraj Comercial Ilfov (CAIB), din București. Tema ni s-a părut interesantă, mai ales că nu aveam prea multe informații în acest domeniu. Prin urmare, ne-am întâlnit cu președintele acestei instituții, avocat Alin-Crinu Pop și secretarul general – Dan Brebeanu.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.403
„Arbitrajul reprezintă un alt mod de a face justiție. Instituția arbitrajului a evoluat de-a lungul timpului, pentru a deveni, dintr-o modalitate rudimentară de soluționare a litigiilor, odinioară, una hibridă, care pornește de la acordul părților, continuă cu soluționarea litigiului, utilizând o procedură de drept aplicabil identificat de părți, care se finalizează cu o hotărâre definitivă și irevocabilă, obligatorie pentru părți. Astfel, procesul privat ajunge să aibă un puternic impact public. Așadar, arbitrajul este o modalitate de soluționare a litigiilor complexă, cu un cadru legal solid, care se derulează fie în formă «ad-hoc», fie instituționalizat. Au fost state care au prevăzut în Constituție obligativitatea respectării ideii de arbitru și arbitraj”, ne-a explicat av. Alin-Crinu Pop.
„Clauza compromisorie”, esențială pentru un arbitraj
Pentru ca părțile să ajungă în fața unui arbitru al Curții de Arbitraj, este necesar ca un contract dintre acestea să aibă prevăzută o clauză compromisorie, care să specifice concret recurgerea la soluția arbitrajului, în urma apariției unui diferend/litigiu. Se poate spune că acest lucru reprezintă, practic, „fundamentul” arbitrajului. O altă caracteristică a unei astfel de modalități de rezolvare a diferendului apărut este posibilitatea selectării arbitrilor de către părți. „Alegerea unor arbitri cu experiență și cu un profil profesional de excepție constituie esența unei proceduri arbitrale corecte și efective”, a precizat președintele Curții de Arbitraj Ilfov.
Și persoanele fizice pot recurge la arbitraj
Acesta a subliniat faptul că noul Cod de procedură civilă aduce o deschidere în privința nivelului de arbitrabilitate. Potrivit acestuia, pot fi arbitrate inclusiv diferende rezultate din contracte de vânzare-cumpărare, închiriere, folosință, comodat etc., inclusiv la nivel de persoane fizice, care nu erau avute în vedere de vechea lege, și care pot fi rezolvate în acest mod.
Arbitrajul, afirmă av. Alin-Crinu Pop, este o problemă de libertate. „În măsura în care eu sunt propriul meu stăpân și am în față un om care este propriul lui stăpân, de ce să ne adresăm noi altor instituții pentru a ne rezolva problemele noastre private? Așadar, dacă fac un contract cu dvs., unul deosebit de clar, de ce să mă judec, în situația în care ajungem la o dispută, după niște legi care nu mai reprezintă voința noastră? Astfel, în cazul unui arbitraj reglementezi în funcție de ce vor părțile și cu cât este mai complet documentul care se semnează (contractul între părți – n.r.), cu atât se evită disputele, iar în caz de dispută se face referire la documentul respectiv și la voința exprimată acolo. Asta nu însemnă să încalci legea, dar poți crea astfel o «lege» proprie”, a argumentat acesta.
Hotărârea Curții, obligatorie între părți
Așadar, hotărârea tribunalului arbitral este obligatorie pentru părți, spre deosebire de alte metode de soluționare a disputelor, cum ar fi medierea sau concilierea, care au ca rezultat soluționarea diferendului pe calea negocierii. Hotărârea arbitrală este adusă la îndeplinire de bună voie de partea împotriva căreia a fost pronunțată. În caz contrar, hotărârea constituie titlu executoriu, întocmai ca o hotărâre judecătorească.
Procedurile urmate pentru pronunțarea unei hotărâri arbitrale sunt proceduri judiciare, iar tribunalul arbitral este o instanță imparțială și independentă, care permite fiecărei părți să-și expună, pe parcursul procedurilor, propriile argumente și propriul probatoriu.
Spre deosebire de procedurile greoaie din justiție, procesul arbitral este caracterizat prin celeritate, prin rapiditatea emiterii unei decizii. Astfel, emiterea unei hotărâri arbitrale se face în termen de maximum 6 luni de la data constituirii tribunalului arbitral.
Costuri reduse, echitate, predictibilitate și confidențialitate
Datorită termenului de soluționare, precum și a caracterului acestei proceduri, costurile sunt mult reduse comparativ cu cele dintr-un proces în fața instanțelor judecătorești. Mai mult, cheltuielile se acordă părților prin apreciere, în funcție dacă cererea este admisă în totalitate sau parțial.
În acest context, Curtea de Arbitraj Comercial Ilfov, din București, percepe pentru serviciile oferite taxe arbitrale mai scăzute decât taxele judiciare de timbru. Totodată, Curtea a optat și pentru taxe arbitrale mai reduse în cazul disputelor care au ca obiect cereri cu valoare mai mică de 100.000 de lei.
„Alte avantaje ale arbitrajului sunt reprezentate de predictibilitate și confidențialitate. Procedura prezintă un grad ridicat de anticipare a soluției pronunțate, având în vedere faptul că părțile au convenit anterior asupra regulilor aplicabile. Prin urmare, părțile dețin în mare măsură controlul procedurii arbitrale. Apoi, datorită faptului că ședințele nu sunt publice, părțile pot trata sau soluționa o problemă fără a-și afecta imaginea sau percepția publică a acesteia. Totodată, ca urmare a caracterului confidențial al procedurii arbitrale, nefiind publice, hotărârile nu pot constitui practică, în sensul de a fi utilizate de alte părți în soluționarea propriilor diferende ori prin referire la acestea de către tribunalul arbitral. De aceea, din perspectiva noastră, arbitrajul domestic poate constitui un real beneficiu pentru companii și societăți din toate domeniile, care pot alege un singur loc de soluționare (o curte de arbitraj apropiată de sediul acestora) a diferendelor comerciale, indiferent unde se ivește o situație care ar putea să genereze o cerere de pretenții” a adăugat președintele Curții de Arbitraj.