Vești bune pentru părinții copiilor dislexici! Grație unui proiect inițiat și realizat de un student originar din Ilfov, micuții lor pot învăța mult mai ușor să scrie, să citească și să-și dezvolte intelectul, astfel încât să obțină performanțe mult mai mari.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov de Ilfov Nr. 409

Dislexia, cea mai des întâlnită tulburare de învățare, este o deficiență ignorată complet de statul român. Dacă în alte țări dislexia este descoperită din timp, când recuperarea este rapidă, la noi sistemul este atât de inflexibil încât acești copii sunt un tabu. Ba chiar, uneori, sunt o rușine și pentru părinți deoarece, deși au un intelect ridicat, după primii ani de școală sunt catalogați ca fiind leneși sau dezordonați. Pentru ca acești micuți să nu ajungă să întâmpine dificultăți și mai mari din cauza incapacității de a citi și scrie corect, Asociația Edulier din Corbeanca le privește îndeaproape necesitățile și încearcă să găsească metode specifice pentru a-i ajuta.

Lexy oferă strategii de învățare adaptate pentru succesul școlar

Bogdan Ionescu, un student din Corbeanca, voluntar al Asociației Edulier, este inițiatorul acestei frumoase povești caritabile care vine în sprijinul copiilor cu astfel de cerințe educaționale. Pasionat de tehnologie și de modul cum poate ea să ajute educația, mai ales educația copiilor cu dificultăți, la numai 20 de ani, tânărul a creat o strategie practică extrem de utilă dislexicilor, pentru care a fost dublu laureat la Gala Societății Civile din acest an. “Cele două premii acordate în cadrul Galei Societății Civile din 11 iunie 2018 au vizat prima platformă educațională pentru copii dislexici, în limba română, proiectul Lexy, o platformă al cărei cod Bogdan l-a scris literă cu literă. Platforma Lexy este pusă la dispoziția Centrului Edulier, fiind utilizată în peste 400 de ore de terapie educațională de recuperare pentru micuții care luptă cu dislexia și nu sunt prieteni cu literele și cifrele. Cu ajutorul platformei, copiii pot folosi strategii de învățare adaptate lor, multisenzoriale, de oriunde s-ar afla-geografic.
Lexy este flexibilă, putând fi accesată de oriunde, de către copii, profesori, educatori, logopezi, consilieri școlari, specialiști și părinți. Prin intermediul platformei, cei mici pot face mai ușor achiziții în învățare, se reduce gradul de disconfort la citit, scris, se reduce gradul de frustrare, crește succesul școlar. Proiectul Lexy își propune să ofere o soluție inedită, inovativă, unică până în acest moment, exclusiv în limba română, copiilor ce prezintă dificultăți de învățare. Platforma disponibilă online, poate fi accesată și utilizată de oricine cunoaște limba română. Aceasta se adresează copiilor cu dificutăți de învățare: scris, citit, calcul”, ne-a spus Cristiana Ionescu, fondatorul Asociației Edulier, din Corbeanca.

Oscar-ul societății civile românești

Lexy a fost premiat la Secțiunea Educație, Învățământ, Cercetare, unde au fost nominalizate 27 de proiecte  și la Secțiunea Inițiative cetățenești, cu 17 proiecte nominalizate. Competiția Gala Societății civile, practic Oscar-ul societății civile românești, este cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului non-profit, neguvernamental, din România (asociații, fundații, federații, grupuri de inițiativă, persoane fizice cu inițiativă civică). Bogdan, inițiatorul și realizatorul platformei este student la Universitatea din Manchester, cea mai mare universitate din Marea Britanie, Facultatea de Mecatronică și are multe alte realizări deosebite. La vârsta de 11 ani era pasionat de origami și câștiga un premiu al Galei Societății Civile, secțiunea Educație, cu proiectul său, Palatul de Hârtie, un proiect prin care origami și-a pierdut tainele pentru mai mult de 10.000 de copii și 700 de adulți, în mare majoritate cadre didactice. El este fondatorul unei platforme pentru combaterea obezității infantile-Tech4kids.ro.

Cine sunt copiii cu astfel de nevoi speciale?

- Copiii dislexici au un deficit de un anume grad în recunoașterea și înțelegerea textelor scrise de mână sau tipărite;

– Pentru ei, cuvintele și literele pe care le parcurg nu au niciun sens, fiind doar o înșiruire de litere fără noimă;

– Acești copii dezvoltă o stimă de sine scăzută care-i poate influența negativ pe tot parcursul vieții;

– Din cauza dificultăților de scris și citit, mulți copii dislexici rămân repetenți după clasele primare;

– Problemele dislexiei pot fi corectate, dar necesită depistarea cât mai devreme și o abordare corectă, individuală.

Prin programele sale, Asociația Edulier încearcă să-i ajute pe copiii cu dificultăți de învățare: scris, citit, calculat, memorat să își atingă potențialul în educație, prin oferirea accesului la evaluare de specialitate, învățare personalizată și servicii de suport. Dacă primesc sprijin adecvat și înțelegere, copiii cu dificultăți de învățare pot trece mai ușor peste stările de descurajare și de anxietate, le crește stima de sine și reușesc cu ușurință să îndeplinească cerințele școlare.

Platforma poate fi accesată pe www.bursabinelui.ro/
BursaBinelui/Proiecte/LEXY-platforma-educationala-pentru-copii-cu-dificultati-de-invatare

Alte planuri speciale pentru dezvoltarea copiilor dislexici sunt în lucru

Eforturile lui Bogdan pentru a ajuta copiii dislexici, nu se opresc aici. L-am întrebat despre planurile sale de viitor. Răspunsurile lui ne-au uimit: deja lucrează la o aplicație ce va ajuta acești micuți să deslușească tainele programării, să poată face din scrierea de linii de cod și programare o carieră de succes. Printre acestea se numără și o mașină electrică, dar și alte resurse, jocuri, aplicații care să ajute copiii să cunoască succesul școlar. Ne bucurăm pentru rezultatele sale și îi spunem: Bravo, Bogdan!