Vremea capricioasă din acest an reduce producţia de miere la 60% – 70% din ceea ce se obţine într-un an bun cu valori de 25.000 – 27.000 de tone, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
Pe de altă parte, în 2018 a crescut interesul pentru export de miere românească, „pentru că acum este nevoie de ea la cupajare, în amestecul acesta care nu este normal”, comparativ cu anul trecut când exporturile au fost aproape de zero. În ceea ce priveşte preţul mierii, şeful ACA a afirmat că nu ar exista motive ca acesta să crească, în condiţiile în care se aduce din afară şi se face această cupajare cu miere ieftină „de te miri de unde şi nu ştii ce e în borcan”. Potrivit ACA, în ultimii doi-trei ani consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, însă şi în aceste condiţii România se află tot în sfârşitul clasamentului, la nivel european. Consumul de miere ar putea fi impulsionat dacă legea privind distribuţia mierii în şcoli va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019, iar prin implementarea programului s-ar putea valorifica pe piaţa internă până la 3.000 de tone de miere.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.416