Chiar dacă este mai puțin cunoscut, alergiile sunt mai frecvente toamna decât în alte anotimpuri. În timp ce sistemul imunitar slăbește în sezonul rece, mucegaiurile provenite din degradarea frunzelor emană alergenii în aer. Ploile, care devin din ce în ce mai dese, ridică alergenii în aer și agravează simptomele, avertizează specialiștii. Acum, când frecvența alergiilor este mare, ochii trebuie protejați cel mai bine. Ce trebuie să facem în acest sens?
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 423, ediția print
-Să menținem o igienă riguroasă a mâinilor și a feței. Nu trebuie să ne atingem ochii fără să ne fi spălat înainte pe mâini, cu apă și săpun,
-Să folosim lacrimi artificiale pentru a evita uscarea suprafeței oculare, dar numai la recomandarea unui medic oftalmolog,
-Să optăm pentru un regim alimentar echilibrat și sănătos, care să conțină alimente bogate în vitamina A, cum ar fi morcovi, ouă și ficat,
-Să evităm să stropim cu apă suprafața ochilor. În caz contrar, spălăm filmul lacrimal care are rol protector și putem dezvolta sindromul ochiului uscat,
-Să purtăm ochelari de protecție când facem sport sau desfășurăm activități recreative în aer liber,
-Să nu ne ștergem fața cu același prosop pe care l-am folosit pentru mâini,
-Să lucrăm într-un mediu bine iluminat,
-Să îi asigurăm organismului aportul optim de vitamină B2 și potasiu, pentru a evita lăcrimarea,
-Să nu împrumutăm picăturile de ochi sau produsele de machiaj
-Pentru machiaj, în special în zilele ploioase, folosim doar produse rezistente la apă, deoarece transpirația poate contribui la pătrunderea unor substanțe în interiorul ochiului, cauzând și agravând alergia.
Și totuși… cum ne dăm seama că am făcut o alergie oculară?
Desigur, cel mai bine ar fi să evităm astfel de probleme ale ochilor în zilele reci și ploioase de toamnă. Dar, dacă se întâmplă să dezvoltăm o reacție alergică, trebuie să o și recunoaștem. Simptomele includ întotdeauna mâncărime, senzație de arsură, sensibilitate la lumină, vedere încețoșată, lăcrimare. E posibil ca ochii să devină roșii și să se inflameze pleoapele. Cu toate acestea, nu ne putem pune singuri un diagostic precis și nu ne putem trata acasă. Diagnosticul se stabilește numai pe baza unui istoric de simptome sugestive de alergii oculare și numai după o examinare atentă de către medicul oftalmolog și în urma efectuării testelor de alergie la alergenii sezonieri.
Alimentele ideale pentru sănătatea ochilor
Morcovii, ouăle și ficatul sunt adjuvante în menținerea sănătății ochilor, fiind bogate în vitaminele A și E. Usturoiul are și el un rol important, menținând un echilibru al funcțiilor ochilor datorită gluteminei, un foarte bun antioxidant. De asemenea, spanacul are un conținut ridicat de caroten, luteină și zexantină care ajută la formarea unui strat suplimentar de protecție a ochilor împotriva alergenilor. Alunele de pădure sunt bogate în vitamina C și acizi grași Omega 3 care echilibrează valoarea colestrolui și stabilizează membranele celulare.
Ochii sunt afectați de nori și vânt. Doar ochelarii ne protejează
Chiar dacă soarele nu mai este la fel de prietenos ca în zilele de vară, nu trebuie să uităm să purtăm ochelari pentru protecție. Însă, înainte să-i cumpărăm, trebuie să facem o vizită la medicul oftalmolog, singurul care poate să ne recomande lentilele cele mai bune. „Ochelarii trebuie să fie achiziționați numai din centre speciale de optică medicală. Nu din piață de la tarabe sau din marketul de la colțul străzii. Cel mai indicat este să purtăm ochelari cu lentile cenușii (care nu deformează culorile, fiind recomandate chiar și atunci când șofăm), maro sau verzi. Lentilele maro au capacitatea de a reduce din strălucirea razelor solare, iar cele verzi lasă să treacă lumina folositoare în zilele înnorate. E bine să purtăm ochelarii chiar și atunci când cerul e acoperit de nori sau e vânt puternic. Ochii sunt afectați și de umiditatea scăzută din aer”, recomandă oftalmologul Alina Petreanu.