De ziua lor, reprezentantele sexului frumos vor avea parte de o zi cu adevărat superbă și din punct de vedere meteorologic. Deși, gradele din termometre mai scad puțin față de zilele anterioare, pe 8 Martie, maximele termice vor ajunge la 10 grade Celsius. 

Vremea ține cu doamnele, de 8 Martie. În București și Ilfov, cerul va fi mai mult senin iar temperatura aerului va ajunge după-amiaza la 10 grade Celsius. Minima termică în timpul nopții va ajunge la 0 grade Celsius. Și la munte va fi timp plăcut, chiar dacă norii se strâng și este posibil să plouă ușor. În stațiunile de la poalele munților, termometrele vor indica maxime de 3 grade Celsius, ziua și minime de -6 grade Celsius, peste noapte. Doamnele care vor petrece ziua de 8 Martie la mare, se vor bucura de o zi deosebită. Soarele va alterna cu norii iar termometrele vor indica valori maxime de până la 11 grade Celsius. Noaptea, norii vor pune stăpânire pe stațiunile marine și vor fi precipitații slabe. Temperatura aerului însă, nu va scădea mai mult de 2 grade Celsius.