Ciclul Sărbătorilor de Iarnă se încheie astăzi, pe 7 ianuarie, cu minunata zi închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Acesta a fost vărul lui Iisus Hristos, iar pentru faptul că a pregătit lumea pentru venirea lui Mesia și L-a slăvit pe Dumnezeu întreaga viață era recunoscut drept Înaintemergătorul.
Ioan a fost fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, sora Anei, maica Sfintei Fecioare Maria. El a venit pe lume în cetatea Orini din Iudeea, cu o jumătate de an înaintea lui Hristos. Nașterea sa a fost vestită de îngerul Gavriil, tatălui său, Zaharia, în timp ce slujea la templu. Pentru că nu a crezut cele spuse de îngerul Gavriil, Zaharia a rămas mut până când fiul său a primit numele.
A slujit ca îngerii Cerești
Încă din pântecele mamei sale, Ioan a săltat de bucurie în momentul în care aceasta s-a întâlnit cu Fecioara Maria ce-L purta în pântece pe Hristos. Această minune se explică prin faptul că Ioan „a simțit venind din Acela o lumină, sau de la Duhul Sfânt din El, care l-a făcut să salte de bucurie. Sunt cunoștințe care apar în noi în chip tainic, fără niciun efort al nostru de a le câștiga.”
Sfântul Ioan a fost un model al smereniei. El a trăit întreaga viață în cuvântul Domnului, I-a slujit și a propovăduit lumii întregi că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și prin credința în El se va ajunge la mântuire și la viața veșnică. Principalul mesaj pe care l-a transmis oamenirii prin predicile sale a fost: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”.
De altfel, slujirea Sfântului Ioan Botezătorul este asemănată cu slujirea îngerilor Cerești. Tocmai de aceea, în iconografie, uneori, este prezentat cu aripi de înger. La Sfântul Botez, în ziua în care Iisus Hristos a început lucrarea Sa pentru mântuirea lumii, Sfântul Ioan L-a vestit și L-a arătat oamenilor, îndemnându-i să-și mărturisească păcatele și să se smerească, pentru a se învrednici să-L primească pe Mântuitor cu sufletele curate.