Ca în fiecare an, în prima vineri de la Înviere sărbătorim Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Sfintei Fecioare Maria ce arată creştinilor de pretutindeni rolul pe care aceasta l-a avut în lucrarea mântuirii oamenilor. Aşadar, mâine trebuie să mergem la biserică să luăm apă sfinţită, să fim mai buni, mai iertători şi mai iubitori.
Minunea Sfintei ­Fecioare
Săptămâna Luminată se apropie de sfârşit. Ziua de mâine însă, este o zi deosebită pentru toţi creştinii. În toate bisericile din ţară, soborul preoţesc oficializează sluj-ba Izvorului Tămăduirii şi sfinţeşte apele. Denumirea de Izvor al Tămăduirii vine de la o serie de minuni care au fost săvârşite la un izvor din apropierea Constantinopolului. Din cele mai vechi scrieri se ştie că înainte de a deveni împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure situată în apropiere de Constantinopol. În-truna din zile, aici a întâlnit un bătrân orb şi însetat care i-a cerut să-i dea apă şi să-l ducă la cetate. Dar Leon s-a întristat pentru că nu era nicio sursă de apă împrejur. La un moment dat, a auzit glasul Sfintei fecioare, spunând: “Nu te mai osteni, căci apa e aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi ­luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon dă ascultare Maicii şi găseşte un izvor din care îi dă orbului să bea. Îi spală faţa cu apă, iar bătrânul începe să vadă. 
Biserica de la apa tămăduitoare
Când a ajuns mare împărat, Leon a construit o biserică lângă izvorul vindecător. La scurt timp, împăratul Justinian care era diagnosticat cu o boală incurabilă, s-a în-sănătoşit după ce a băut apă din acest izvor. În semn de mulţumire, el a construit o biserică şi mai mare pe care, din păcate, turcii au distrus-o după sute de ani. În secolul al XIX-lea, la Istanbul a fost construită actuala biserică, la subsolul căreia se află un paraclis cu izvorul tămăduitor. De-a lungul anilor, apa de izvor a vindecat o mulţime de suferinzi căror medicii nu le dădeau nicio şansă.
Aiasma Mică
Apa sfinţită în această zi poartă denumirea de Aiasma Mică. Preotul sfinţeşte apa, stropeşte cu ea credincioşii veniţi la biserică şi apoi cântă troparul: “Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.”
Apa se duce acasă şi cu ea se stropesc încăperile, bunurile şi oamenii care locuiesc în ea. Se bea câte o gură dimineaţa pe stomacul gol, se spală pe faţă, se dă bol-navilor ca să le amelioreze suferinţele. Scopul sfinţirii apei este alungarea duhurilor rele, arătărilor urâte şi rele, şi vin­decarea bolilor sau ameliorarea simptomelor.