Povești de viață
Sandra Izbașa și Cătălina Ponor, două dintre fetele care au alcătuit echipa de gimnastică a României, medaliată la Londra, au în spate nu numai o carieră fantastică, ci și două povești de viață cum cu greu mai găsești la acest nivel.
Ponor, de la Becali la Bitang
Cătălina Ponor a fost eroina Jocurilor Olimpice de la Atena 2004, cele trei medalii de aur cucerite sub Acropole făcând-o să se gândească deja – deși la vremea respectivă avea doar 17 ani! – la retragere și la o viață liniștită cu ajutorul rentei viagere. A mai concurat, mai mult din inerție, aproape doi ani, iar în 2007 a anunțat că nu mai este interesată de sportul de performanță și s-a retras. Timp de patru ani Cătălina şi-a căutat drumul în viață. A participat în spectacole demonstrative, a fost antrenoare în Statele Unite ale Americii la clubul Teodorei Ungureanu, aproape de New York, consilier pe lângă Partidul Noua Generație condus de Gigi Becali… dar nimic nu a mers. În iulie 2010, odată cu reîntoarcerea la lot a cuplului Bellu & Bitang, refuză propunerea de a reveni la echipă. “M-a surprins acea discuţie cu ei şi îmi amintesc că eram foarte categorică, nu doream să revin“, spune ea. Dar la începutul lui 2011 vine singură la sala de antrenamente, alegând viaţa dură de cantonament, regimul strict de pregătire și munca asiduă de recuperare a exerciţiilor. Iar minunea se întâmplă. Recuperează fantastic, devine lidera echipei și înregistrează un adevă-rat triumf la Europenele de la Bruxelles: aur cu echipa, aur la bârnă şi argint la sol.
Cătălina este cea care a semnat revenirea gimnasticii românești mai întâi printr-o prestație foarte bună la Europene și, acum, prin una la fel de importantă la Londra.
Izbașa, de la spital la bal
În urmă cu doi ani, când s-a accidentat grav la un picior (ruptură la tendonul lui Ahile), aproape nimeni nu a crezut că va mai reveni vreodată în sala de antrena-mente. Sandra Izbașa, deja campioană olimpică la Beijing 2008, își cam făcuse “plinul” și mai toată lumea credea că nu mai are nici o șansă să revină la nivel înalt, atât din cauza accidentării, cât și a sentimentului de automulțumire, dar a reușit. “Dumnezeu mi-a dat, practic, a doua şansă de a face gimnastică şi am fructificat-o din plin”, spune Sandra.
A recuperat minut cu minut, secundă cu secundă, făcând uitați cei aproape doi ani de inactivitate. Evident, numele celor care au condus o pe drumul întoarcerii au fost antrenorii Bellu și Bitang, iar răsplata fetei blonde în vârstă de 22 de ani a fost pe măsură. Culmea e că Sandra a devenit campioană olimpică la Londra tocmai la aparatul la care nu credea că va face vreodată performanță, săriturile. “Domnul Bellu și doamna Bitang m-au convins că la sărituri sunt avantajată de înălțimea mea, peste media gimnastelor, spunându-mi că pot să urc pe podium. Eu nu m am gândit niciodată că aș putea câștiga la sărituri, ci doar credeam că pot ajuta echipa la acest aparat”, spune Sandra.
Când, presat de situație, cuplul Bellu-Bitang a decis să creioneze un lot național din trei generații diferite, mai toată lumea a strâmbat din nas. Dar iată că cei doi, din nou, nu s-au înșelat!
