Preotul Ioan de la Parohia Jilava
Pe 14 septembrie prăznuim marea sărbătoare a Înălțării Sfintei Cruci, steagul creștinismului, simbolul Bisericii și semnul biruinței. Este ziua Crucii, al cărui semn se înalță pe turlele bisericilor, pe troițele de la răspântiile drumurilor făcute de părinții noștri, semn purtat nu ca podoabă, ci ca o dovadă a credinței noastre, semn pe care ni-l facem când ne trezim și când ne culcăm, când ne așezăm la masă și când ne ridicăm, semn pe care ni-l facem la bucurii, dar mai ales la necazuri și îngroziri, când pornim la drum sau la o lucrare și așa mai departe. El este îndemnul de a ne înălța de la neputințe și păcate la putere și virtute. Sărbătoarea pe care o prăznuim noi în această zi surprinde trei aspecte:
1. Crucea ca simbol al Pomului Vieții
După căderea părinților neamului omenesc, Adam și Eva, din înălțimea raiului Dumnezeu a dorit să resădească acest Pom al Vieții în Sfânta Biserică prin care se răstignește păcatul – moartea, survenit în urma neascultării și să facă trecerea în viața veșnică.
2. Cinstirea Sfintei Cruci
Din punct vedere istoric, Cinstirea Sfintei Cruci începe în secolul IV odată cu aflarea Sfintei Cruci (pe care a fost răstingnit Mântuitorul Iisus Hristos), la Ierusalim de către Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, împăratul imperiului Bizantin (312-337) și înălțarea ei de către episcopul Macarie al Ierusalimului în data de 14 septembrie 335. La începutul secolului al IV-lea, Constantin cel Mare a avut de purtat un război mare cu Maxențiu care se proclamase împărat la Roma. În drumul lui Constantin spre Roma, se spune că în plină zi a apărut pe cer, deasupra soarelui semnul sfintei cruci cu o inscripție în limba greacă: “Prin semnul acesta vei învinge”. Atât împăratul cât și ostașii săi s au speriat și au considerat această apariție ca fiind un blestem și o mare nenorocire prevestitoare de moarte. În noaptea următoare i-a apărut împăratului, în vis, Însuși Iisus Hristos cu semnul pe care l văzuse pe cer și i-a cerut să-l folosească pe fiecare steag în lupta împotriva dușmanului său. Ascultând de sfatul lui Iisus Hristos, Constantin cel Mare a ieșit învingător din acel război intrând triumfător în Roma. După această întâmplare minunată Împăratul Constantin a început să se arate mai îngăduitor cu cei care credeau în Iisus Hristos și în anul 313 în localitatea la Mediolan a dat un edict (lege) prin care li se permitea creștinilor să existe după ce peste 300 de ani au fost persecutați. La scurt timp după aceasta mama împăratului, Elena, a avut un vis în urma căreia a căutat și găsit crucea ce de viață făcătoare pe care s-a răstignit Iisus Hristos.
3. Semnificația Sfintei Cruci
Simbolul de căpătâi al creștinismului care ne aduce aminte de Moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Evanghelistul Matei ne spune că este „semnul Fiului Omului“. Acestei puteri de la Dumnezeu I se spune “Crucii Tale ne închinăm Stăpâne și sfânta Înviere a Ta o lăudăm și o slăvim”.
Prin Cruce ne-am răscumparat din blestemul legii, că pe aceasta a fost pironit Domnul nostru Iisus Hristos “cel ce ridică păcatele lumii”. Cele două brațe ale crucii sunt fixate unul orizontal peste altul vertical. Linia verticală unește cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul și cu întreaga făptură. Pe baza acestei uniri, linia orizontală unește pe om cu om. Cu fiecare Semn al Crucii pe care și-l face fiecare om spunând “În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” se unește mintea cu inima în ru-găciune și cinstire a Prea Sfintei Treimi. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că fiecare creatură își are model Sfânta Cruce, totul “se cere după cruce”.
Singura cale care duce spre cer
A venit iertarea de sus în jos, din cer pe pământ prin întruparea lui Iisus Hristos și trebuie să continue la nivelul fiecărui om pe linie orizontală, de la dreapta la stân-ga ca mod de dăruire și comuniune. Prin cruce Pomul vieții care a fost sădit în rai a coborât pe pământ în Biserică. Astfel, crucea a devenit singura cale care duce în cer, cale ce trebuie asumată de fiecare om. În fiecare om trebuie unit brațul orizontal, brațul rezolvării fiecărei probleme omenești cu brațul vertical, brațul pe care urcă fie-care minte și suflet la Dumnezeu pe scara care se face crucea.
