Aflăm de la Centrul Județean APIA Ilfov

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură derulează din 2007 fondurile necesare acordării de subvenții fermierilor din agricultură. Pe lângă cele pentru culturile agricole, APIA acordă subvenții și fermierilor care se ocupă cu creșterea animalelor. Pentru obținerea acestor ajutoare de stat necesare sprijinirii și dezvoltării acestei activități deosebit de importante, trebuie îndeplinite și respectate norme stricte, elaborate la nivelul U.E. Prin amabilitatea dlui Ion Nicuț, director executiv al Centrului Județean APIA Ilfov, suntem în măsură să vă punem la dispoziție condițiile de eligibilitate privind bunăstarea animalelor care trebuie îndeplinite pentru a obține subvențiile amintite.


În primul rând crescătorii de păsări trebuie să se încadreze în următoarele criterii:

 Trebuie să solicite ajutor pentru toate cele 6 măsuri tehnologice (pe care le vom detalia în continuare).

 Să își asume angajamentul că va respecta cele 6 măsuri pe următoarea perioadă de 5 ani.

 Să facă parte din forme asociative legal constituite, grupuri de producători recunoscute de stat, asociaţii economice sau cooperative de producţie.

 Să dețină autorizație sanitară veterinară pentru exploatație

 Să fie înregistrați în Re­gistrul Agricol/Re­gis­trul Național al Ex­ploa­ta­țiilor al ANSV 

Totodată, fermierii trebuie să respecte cele 6 măsuri tehnologice, după cum urmează:

 Cei care folosesc furaje care conțin microtoxina deoxinivalenol tre­buie să demonstreze prin analize lunare de laborator că aceasta nu depășește 2,5 mg/kg.

 Cei care nu folosesc furaje care conțin proteine animale, inclusiv făină de pește trebuie să certifice acest lucru prin analize lunare la un laborator acreditat și auto-rizat sanitar-veterinar.

 Fermierii trebuie să facă dovadă că, în timpul perioadei de creștere a păsărilor, procentul de păsări rănite (leziuni ale pieptului) nu depășește 5% din numărul total pe ciclu de producție.

 Fermierii trebuie să asigure forță de muncă suplimentară și condiții optime pentru transport, astfel încât numărul păsărilor rănite în perioada transportului să nu depășescă 5%.

 Crescătorii trebuie să folosească pentru hrana păsărilor numai apa potabilă.

 Crescătorii trebuie să asigure condiții fiziologice de confort și microclimat pentru păsări cu cel puțin 10% mai bune decât cele prevăzute în Directiva 2007/43 a Consiliului  Europei.

Pentru solicitanţii care au îndeplinit toate condiţiile necesare celor 6 măsuri suma pe cap la puii de carne a fost în 2011de 2,165 lei.

Condiții pentru ­crescătorii de ­porcine

Beneficiarii ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor sunt producătorii agricoli, persoane fi-zice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008. Pentru obținerea ajutorului de stat fermierul trebuie să aplice de la una până la șapte măsuri care privesc bunăstarea și protecția porcinelor. Subvenția se va acorda în funcție de numărul de măsuri aplica-te și de procentul de depășire a standardelor minime obligatorii  în anul solicitării.

Cele 7 măsuri sunt următoarele:

 asigurarea unei suprafețe de pardoseală libere cu minimum 10% mai mare decât cea obligatorie prin normă, după cum urmează:

a) pentru porcii cu o greutate vie de la 50 kg până la 85 kg inclusiv- minimum 0,605 mp/cap;

b) pentru porcii cu o greutate vie de peste 85 kg și până la 110 kg inclusiv – minimum 0,715 mp/cap;

c) pentru porcii cu o greutate vie de peste 110 kg, să fie de minimum 1,1 mp/cap;

d) pentru fiecare scrofiţă după montă, precum şi pentru fiecare scroafă, atunci când scrofiţele şi/sau scroafele sunt ţinute în grup, să fie de minimum 1,804 mp/cap, respectiv 2,475 mp/cap.

 asigurarea a minimum 9 ore de lumină naturală sau 11 ore de lumina artificială;

 asigurarea unor condiții care să prevină rănirea animalelor;

 asigurarea pota­bilității apei utilizate în procesul tehnologic, conform prevederilor Legii nr. 458/2002

 îmbunătățirea parametrilor de microclimat – temperatură, umiditate, volum de aer circulant/viteza aerului;

 asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea așternutului uscat;

 asigurarea unor condiții privind protecția animalelor și creșterea statusului de sănătate.

Pentru solicitanţii care au îndeplinit toate condiţiile necesare celor 7  măsuri suma pe cap la porcul  sacrificat  a fost în 2011 de 160,44 lei.

Condiții pentru ­crescătorii de bovine

Subvențiile pentru bovine sunt acordate o singură dată pe an fermierilor, persoane fizice sau juridice, care dețin, cresc și exploatează animale înregistrate în sitemul național SNIIA. Pentru aceasta, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:  să fie înscrişi în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE), să fie înscrişi în evi-denţa APIA cu cod unic de identificare, să depună, în termenul stabilit, o cerere de solicitare a primei pe exploataţie la centrul local/judeţean APIA și să respecte condiţii-le specifice de eligibilitate. De asemenea, exploatația trebuie să aibe minimum 3 capete de bovine, vârsta bovinelor să fie de maximum 6 luni în anul în care se solicită subvenția și exploatația să fie înscrisă în RNE la data solicitării primei.

Cererea  trebuie însoţită de următoarele documente:

a) copie de pe buletinul de identitate / carte de identitate / cod unic de înregistrare / certificatul de înregistrare;

b) copie de pe documentele care atestă provenienţa animalelor;

c) declaraţie pe propria răspundere că animalele pentru care se solicită primă nu au fost eligibile la plată pentru primă în anul 2008 şi/sau 2009 şi/sau 2010 şi /sau 2011

d) copii ale documen­telor care atestă schimbarea formei de organizare, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 44/2008, dacă este cazul;

e) dovada contului bancar (extras de cont);

f) documente notariale (dacă este cazul).

În 2011 suma pe cap de animal a fost 410 lei.