Fără îndoială, rugăciunea este cel mai puternic scut împotriva răului din această lume. De aceea, și sărbătoarea Paștelui, cea care ne aduce bucuria biruinței vieții asupra morții, trebuie petrecută în rugăciune, cu inima deschisă către divinitate. Iată rugăciunea care face adevărate minuni pentru cei ce o rostesc cu pioșenie în aceste zile de sărbătoare!    

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 700, ediția print 

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru,

Cel ce ne-ai învrednicit pe noi

A trece vremea cinstitului și dumnezeiescului post de patruzeci de zile,

Care s-a însemnat de Tine și s-a dat nouă prin Tine,

Cel ce ai pus nouă pocăință pentru mântuirea sufletelor

Și curăția trupurilor și spre izgonirea demonilor,

Care ne-ai arătat nouă spre închinare chipul cinstitei Tale Cruci

Și ne-ai dăruit să o sărutăm cu atingerea nevrednicelor noastre buze,

Cel ce ne-ai învrednicit să auzim de învierea prietenului Tău Lazăr

Și de intrarea Ta în Ierusalim,

Întâmpinat fiind de pruncii evreiești care grăiau, strigând:

”Osana întru cei de sus!”,

Și să vedem mântuitoarele Tale patimi,

Și să ne închinăm dumnezeieștii Tale răstigniri,

Suliței, trestiei, buretelui, pogorârii celei de pe Cruce și îngropării,

Și să ajungem la cinstita și dumnezeiasca Ta Înviere.

Pentru aceea, văzând ziua Învierii Tale,

Cu bucurie strigăm Ție, Hristoase Dumnezeul nostru,

Și împreună cu îngerii, cu arhanghelii, cu heruvimii, cu serafimii,

Cu toți sfinții și cu Preacurata Maica Ta,

Te slăvim, lăudându-Te pe Tine,

Marele Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Și acum Te rugăm, Stăpâne, pentru robii Tăi aceștia,

Care vin sub acoperământul casei Tale celei sfințite,

Primește pocăința lor și-i iartă pe dânșii, pentru Învierea Ta,

Pe mulțimea păcatelor celor nenumărate,

Știute și neștiute, de voie și fără de voie,

Curățește-i ca pe desfrânata ce plângea,

Și ca pe Petru care se lepădase și plângând cu amar iarăși l-ai primit.

Primește smerenia și mărturisirea robilor Tăi,

Precum ai primit pe vameșul care cu suspin se ruga.

Pune frica Ta în inimile lor ca să se teamă de Tine

Și să Te iubească din toată inima lor.

Dă-le lor să păzească toate poruncile Tale,

În toate zilele vieții lor, umblând după voia Ta.

Învrednicește-i pe dânșii fără osândă să vină,

Și să se împărtășească cu preacuratul Tău Trup

Și cu cinstitul Tău Sânge, ca, primindu-le cu vrednicie,

Să fie părtași Împărăției Tale,

Lăudându-Te și ­slăvin­du-Te pe Tine,

Împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte,

Și cu Preasfântul și bunul și deviațăfăcătorul Tău Duh,

Acum și pururea și în vecii vecilor,

Amin!