A început Postul Crăciunului
Mijlocul săptămânii a culminat cu lăsatul secului şi începutul Postului Crăciunului. Ca în fiecare an, 40 de zile înaintea naşterii Pruncului Sfânt, creştinii ortodocşi din întreaga ţară postesc, aşteptând să-l primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi născut din Fecioara Maria. Află din Jurnalul de Ilfov cum să te pregăteşti spiritual şi cum să ţi purifici trupul pentru a întâmpina marea sărbătoare a Crăciunului după cuviinţă!
Aşadar, Postul Crăciunului durează 40 de zile, mai exact, până la data de 24 decembrie. În toată această perioadă, pe lângă reţinerea de la plăcerile trupeşti, ai in-terzis şi la mâncărurile de dulce. Miercurea și vinerea trebuie să ţii post negru până la orele 15.00 – 16.00 când poţi să consumi hrană uscată sau legume fierte. Nu ai voie nici untdelemn şi nici vin. Marţea şi joia la fel, nu e bine să mănânci peşte, untdelem sau să bei vin. Doar dacă se celebrează un sfânt care să aibă Doxologie mare poţi să mănânci peşte. În schimb, Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă şi duminică din perioada 21 noiembrie (când se sărbătoreşte Intrarea Maicii Domnului în Bise-rică) şi 20 decembrie (când e Pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul – cunoscută în popor ca ziua Ignatului sau a tăierii porcului) să se poată consuma peşte, respectiv, ulei şi vin. Prin prevederile Sfântului Sinod, copiii cu vârste sub 7 ani sunt scutiţi de ţinerea postului, iar cei între 7 şi 12 ani, precum şi suferinzii de boli grele şi bătrânii sunt dezlegaţi să consume peşte, icre, ouă, lapte şi brânză.
Alimentele de la care trebuie să te abţii
Carne
Ouă
Lapte şi produse lactate
Alcool
Dulciuri preparate pe bază de lapte sau ouă.
Alimentele benefice care te energizează în această perioadă
Cerealele – reduc riscul de cancer, scad colesterolul, previn apariţia bolilor cardiovasculare şi îmbunătăţesc funcţionarea mușchilor
Ceapa – calmează tusea, vindecă otita, reglează tranzitul intestinal, scade febra fiind unul dintre cele mai eficiente tratamente în caz de gripă
Usturoiul – previne bolile de inimă, cancerul, diabetul zaharat, diminuează pofta de mâncare ducând la pierderea kilogramelor nedorite, reglează tensiunea arterială şi tratează gripa şi virozele respiratorii
Spanacul – stimulează activitatea inimii, previne infecţia gingiilor, elimină toxinele din organism, creşte cantitatea de urină eliminată şi întăreşte sistemul imunitar pe timp de iarnă
Cartofii – buni pentru ameliorarea arsurilor gastrice, pentru tratarea ulcerului, hepatitei, indigestiei, reumatismului şi a tulburărilor de somn; se recomandă fierţi sau copţi
Ţelina – constituie tratamentul ideal pentru răguşeală, astenia de sezon, gută. Dermatoze, diabet, obezitate, retenție urinară, constipaţie
Morcovii – îmbunătăţesc vederea, reglează tensiunea arterială şi este adjuvant în cancerul de piele, cancerul la sân şi cel pulmonar precum şi în gripă şi infecţii res-piratorii
Ciupercile – elimină substanţele cu potenţial cancerigen din organism, previn osteoporoza, afecţiunile cardiovasculare, întârzie crizele de astm bronşic
Nucile – protejează inima, stomacul, tratează constipaţia, anemia, fiind indicate şi în artroze, tumori ale sânului, sterilitate sau impotenţă
Uleiul de măsline – previne apariţia ulcerului, gastritei, stimulează secreţia veziculei biliare şi a hormonilor pancreatici, scade incidenţa apariţiei pietrelor la fiere
Portocalele – întăresc oasele şi dinţii, scad febra, combat răceala, bronşita, tusea asociată cu expectoraţie dificilă
Lămâile – tratează infecţiile gâtului, febra, constipaţia, tulburările respiratorii şi scad tensiunea arterială
Mazărea – fixează calciul în oase evitând apariţia osteoporozei, previne leucemia, cancerul pulmonar, infarctul şi cancerul de prostată
Fasolea – scade riscul apariţiei diabetului, bolilor de inimă şi a celor de tranzit intestinal
Varza – previne anemia, alungă stările de oboseală, ameţeală, previne infecţiile respiratorii pe timp de iarnă şi anumite tipuri de cancer.
“Postul constituie un mijloc de purificare şi înălţare sufletească. De aceea, trebuie să ţii seama şi de sensul spiritual al postului, care nu constă numai în abţinerea voluntară de la mâncare şi băutură, ci într o străduinţă neîncetată de a domina cu spiritul, cu voinţa, toate patimile, poftele, instinctele şi pornirile inferioare ale trupului. De aceea, postul trebuie să fie completat şi cu alte virtuţi şi acte creştine precum rugăciunea, căinţa, smerenia, milostenia ş.a.”, explică teologul Romeo Clinciu.
Calendarul dezlegărilor
17 noiembrie – dezlegare la vin şi ulei;
21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – dezlegare la peşte;
22 noiembrie – Sfinţii Apostoli Filimon, Onisim şi Arhip – dezlegare la vin;
24 noiembrie – Sf. Mucenic Clement – dezlegare la ulei şi vin;
27 noiembrie – Sf. Mucenic Iacob Persu – dezlegare la peşte;
29 noiembrie – Sf. Mucenici Paranom, Filumen şi Valerian – dezlegare la ulei şi vin;
30 noiembrie – Sf. Apostol Andrei – dezlegare la peşte;
1 decembrie – Sf. Prooroc Naum – dezlegare la ulei şi vin;
4 decembrie – Sf. Varvara – dezlegare la peşte;
6 decembrie – Sf. Ierarh Nicolae – dezlegare la peşte;
8 decembrie – Sf. Cuvios Patapie – dezlegare la ulei şi vin;
11 decembrie – Sf. Daniil Stâlpnicul – dezlegare la peşte;
12 decembrie – Sf. Spiridon al Trimitundei – dezlegare la peşte;
15 decembrie – Sf. Mucenic Elefterie – dezlegare la ulei şi vin;
18 decembrie – Sf. Daniil Sihastrul – dezlegare la peşte;
20 decembrie – Sf. Mucenic Ignatie Teofarul – dezlegare la vin şi ulei;
22 decembrie – Sf. Ierarh Petru Movilă – dezlegare la ulei şi vin.