Să dăm un pic timpul înapoi: în ianuarie 2012, când fotbaliştii de la Concordia Chiajna începeau pregătirea pentru returul sezonului trecut, situaţia era disperată. Acum, în decembrie 2012, lucrurile stau cu totul altfel, iar «vulturii» pot spune că vor avea o vacanţă de iarnă liniştită.
Ameninţată cu retrogradarea şi văzută de toţi drept victimă sigură – aşa era considerată Concordia Chiajna la începutul acestui an, atunci când la cârma echipei a fost instalat antrenorul Laurenţiu Reghecampf. Ce a urmat face parte din categoria imposibilului, căci «condamnaţii» au făcut un retur de excepţie şi nu numai că s-au salvat de la retrogradare, dar au făcut-o şi în stil de mare echipă, nu puţini fiind cei care afirmă că în cazul în care campionatul ar mai fi avut 3-4 etape, Concordia putea să aspire chiar şi la cupele europene! Probabil că cel mai bun meci al sezonului a fost cel de la Cluj, în faţa campionilor de la CFR, un joc pe care ilfovenii l-au câştigat cu 4-2 la capătul unei prestaţii încântătoare. Din păcate, despărţirea dintre antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi conducerea administrativă a Concordiei nu a fost cu flori şi strângeri de mână, ci cu scandal. La mijloc, ca de obicei, banii, tehnicianul reclamând faptul că atât el, cât şi unii dintre jucători, nu şi-au primit drepturile promise pen-tru salvarea de la retrogradare. Lăsând la o parte aceste probleme, însă, trebuie să spunem încă o dată că returul sezonului 2011-2012 a rămas unul de poveste în plan fotbalistic, de care ilfovenii îşi amintesc cu mare plăcere.
Decimaţi, în vară, prin plecarea a aproape întregului lot de jucători – mulţi dintre fotbalişti erau ori împrumutaţi, ori impresariaţi de soţia lui Reghecampf, Ana Maria Prodan, cea care după plecarea tehnicianului de la Concordia la Steaua, şi-a retras şi ea fotbaliştii şi i-a trimis spre alte grupări, în special la U Cluj, Petrolul și în Ghen-cea – cei de la Chiajna au primit din nou stigmatul de «echipă condamnată» la retrogradare. Noul tehnician, Ilie Stan, a reuşit însă, după părerea noastră, imposibilul, ţinând echipa pe linia de plutire la capătul unui tur de campionat în care fiecare meci a fost unul jucat cu sabia lui Damocles deasupra capului. Cu o echipă schimbată în proporţie de 90%, Concordia a reuşit multe evoluţii de excepţie, printre care şi o victorie de senzaţie cu Steaua, în optimile Cupei României. E drept, cei din Ghencea s-au răzbunat apoi cumplit în campionat, cu un 6-0 chiar la Chiajna, la finalul – probabil – celui mai slab joc din acest an pentru Stan & Co, dar trebuie menţionat încă o dată faptul că ilfovenii au fost cei care au tăiat de pe lista Stelei cucerirea Cupei României, obiectiv pe care, alături de campionat şi finala Europa League, şi le propusese Gigi Becali.
Concordia a avut un 2012 cum nu se poate mai bun pentru o formaţie abia ieşită în fotbalul «mare», după părerea noastră fiind cel mai bun an din istoria echipei de fotbal. În numărul viitor al ziarului nostru îi vom vedea şi pe cei care au contribuit cel mai mult la aceste rezultate importante, alături de antrenorii Reghecampf şi Stan, şi cât de sus poate visa Chiajna că ar putea ajunge.