Vicepremieri:
Liviu Dragnea- Administraţie şi Dezvoltare Regională
Daniel Chiţoiu- Finanţe
Gabriel Oprea- fără portofoliu
Miniștri:
Apărare – Mircea Duşa
Externe – Titus
Corlăţean
Comunicaţii – Dan Nica
Administraţie şi Dezvoltare Regională – Liviu Dragnea
Fonduri Europene – Eugen Teodorovici
Educaţie – Remus Pricopie
Mediu – Rovana Plumb
Ministerul Tineretului şi Sportului – Nicolae Bănicioiu
Finanţe – Daniel Chiţoiu
Sănătate – Eugen Nicolăescu
Cultură – Daniel Barbu
Agricultură – Daniel Constantin
Transporturi – Relu Fenechiu
Interne – Radu Stroe
Muncă – Mariana Câmpeanu
Justiţie – Mona Pivniceru
Industrie şi Comerţ – Varujan Vosganian
Miniștri delegaţi:
Energie – Constantin Niţă
Păduri şi Ape – Lucia Varga
IMM, Turism şi Mediul de Afaceri – Maria Grapini
Buget – Liviu Voinea
Dialog Social – Doina Pană
Ministru coordonator pentru proiecte de infrastructură (în cadrul Secretariatului General al Guvernului) – Dan Şova
Cercetare Ştiinţifică – Mihnea Costoiu
Relaţia cu Parlamentul – Mihai Voicu
Românii de pretutindeni – Cristian David
Ponta și Băsescu ne arată „acordu’”
Administraţia prezidenţială şi guvernul au făcut public aşa-zisul “acord de convieţuire, neagresiune şi suportare reciprocă”, semnat de preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, la întâlnirea de taină de la Palatul Cotroceni, din seara zilei de 12 decembrie, chiar înainte de plecarea preşedintelui la Bruxelles. La “poza de familie” de la sfârşitul întâlnirii de la Bruxelles, Traian Băsescu i-a înmânat lui Martin Schultz o misterioasă hârtie, sub privirile a zeci de ziarişti din toată lumea. Desigur, toată românimea s-a întrebat ce conţinea acea hârtie şi de ce a fost înmântă sub ochii întregii lumi. Băsescu a spus că în mod intenţionat a înmânat hârtia cu acordul în acel moment, ca să vadă cine trebuie…
Ce zic, premieru’ și acordu’
Victor Ponta a declarat: “Acordul prevede principii şi valori comune, orientarea strategică a României, apartenenţa la NATO şi la UE, securitatea României, inde-pendenţa Justiţiei, asigurarea funcţionalităţii instituţiillor, priorităţi de apărare, orientarea în direcţia aprofundării integrării în cadrul construcţiei europene, coeziunea mesajului extern, evitarea confruntărilor publice, absorbţia fondurilor europene, politica externă, securitatea şi spaţiile de cooperare. Probabil, pentru presă va fi mai interesantă o anumită parte, care vorbeşte de conduita publică a celor doi semnatari – preşedintele şi primul-ministru, a propos de modul de adresare şi respectarea funcţiilor….Este un acord prin care cei ce ne cunosc mai puţin, liderii europeni, să aibă garanţia că nu mai vorbeşte nimeni nici de lovituri de stat, nici de alte lucruri”. Ponta a mai declarat: “Nu am semnat că nu îl vom suspenda pe Traian Băsescu, şi nici preşedintele nu a cerut aşa ceva. A fost o idee de a debloca posibila criză din acest an. Nu s-a angajat nimeni că vom fi prieteni peste un an. Am deblocat o posibilă criză, în care ne-am fi aruncat toţi”.
Conform acordului, cele două părţi se angajează că se vor “abţine” de a se lansa în dispute politice pe teme legate de angajamentele României faţă de instituţiile in-ternaţionale, şi de la atacuri împotriva instituţiilor statului de drept, “optând să coopereze în poziţiile comune faţă de FMI, BM, CE, NATO, MCV, Schengen etc”.
“Părţile vor stabili spaţiile de competiţie politică în mod concret, elementele asupra cărora nu se convine în negociere directă şi asupra cărora opiniile divergente vor fi oferite ca opţiuni în spaţiul public”, se arată în acest acord.
De asemenea, Victor Ponta şi Traian Băsescu “se angajează să evite confruntările publice inutile” şi să se consulte “ex ante în privinţa mandatelor care vizează dez-voltarea şi punerea în aplicare a politicilor comune europene. În cazul mandatelor generale sau a temelor complexe de mare sensibilitate, părţile convin să desfăşoare inclusiv consultări în formatul preşedinte, pe de o parte, şi partidele politice parlamentare sau din coaliţia de guvernare, pe de altă parte”
Crin e un pic „Gigi contra”
În schimb, Crin Antonescu a vrut să-şi ia puţină distanţă faţă de acest acord, deşi a fost şi el prezent la întâlnirea de miercuri de la Cotroceni şi s-a declarat de acord cu cele stabilite acolo. Antonescu a precizat: “Sunt alături de premier în această decizie, însă Victor a semnat acest acord în calitate de premier, nu în numele USL”. Deci, la o adică, Crinul se simte îndreptăţit oricând să ridice sabia, pentru că, nu-i aşa, angajamentul îl priveşte strict personal pe Victor Ponta, nu USL-ul, deci nici pe copreşedintele său, Crin Antonescu.
Zgonea către alegători
Valeriu Zgonea a grăit către votanţi: “Avem o mare răspundere…Trebuie să avem aprobate 7 proiecte din 10, să angajăm 7 şomeri din 10, să absorbim 70 la sută din fondurile europene, pentru că acesta este scorul cu care am câştigat alegerile”. Frumoase vorbe, nimic de zis, dar… să vedem faptele.
Un cabinet deja controversat
Nici nu a terminat bine premierul desemnat de prezentat lista viitorilor miniștri, că au și apărut controverse.
Doi miniştri din cabinetul Ponta II au probleme cu justiţia: Liviu Dragnea şi Relu Fenechiu. Ambii au dosare penale în curs: Liviu Dragnea, pentru infracțiuni referi-toare la referendumul de demitere a preşedintelui, iar Relu Fenechiu pentru corupție – una dintre firmele lui a vândut statului transformatoare electrice uzate, la preț de produse noi.
După cum a anunţat Victor Ponta, şi “trădătorii” de la UNPR-ul lui Gabriel Oprea se vor întoarce la matcă, adică vor fuziona cu PSD. După ce au plecat, cei mai mulţi dintre ei, de la PSD şi au format noul partid Uniunea Naţională pentru Progresul României, acesta a devenit aliatul PDL, în perioada în care s-a aflat la guvernare. Oprea, unul dintre oamenii de bază din “mafia personală a lui Adrian Năstase”, conform lui Traian Băsescu, a fost “reevaluat”, conform spuselor sale, şi a fost găsit tocmai bun să devină aliat al guvernelor Boc, iar “Gabi” Oprea să preia portofoliul Apărării. Acum, s-a sucit schimbarea; Gabi, ca românul imparţial, a abandonat degrabă corabia PDL, când aceasta a început să ia serios apă, şi a revenit la pieptul cald al PSD. Probabil că şi Victor Ponta ”l-a reevaluat”, şi l-a găsit perfect pentru un post de vicepre-mier şi viitor vicepreşedinte al PSD. Ludovic Orban şi-a spus şi el părerea despre Găbiţă Oprea, pe contul său de Facebook: “Avem Oprea vicepremier în guvern, în loc să dea cu subsemnatul pentru înaintările în grad ilegale, făcute pentru clica băsesciană”. Doamne, ce frumoasă-i politica….