Fierea leneșă îţi dă bătăi de cap primăvara?

Primăvara este anotimpul în care durerile de stomac şi dischinezia biliară (fierea leneşă) afectează mai mult decât oricând. Femeile cu vârste peste 40 de ani sunt cele mai expuse dischineziei. Conform specialiştilor, una din 13 reprezentante ale sexului frumos suferă de această boală. Din fericire, în perioada crizelor de fiere, ai la îndemână o serie de tratamente naturale care te scapă de simptomele chinuitoare.

Dischinezia biliară este o tulburare funcţională motorie a căilor biliare extrahepatice. La anumite persoane, boala apare ca o predispoziţie genetică, sau din cauza unor tulburări ale ficatului, pancreasului sau a unor afecţiuni gastrointestinale. Stresul, frica, tristeţea, tulburările de somn, nevrozele suferite în această perioadă a anu-lui sunt, de asemenea, factori declanşatori ai afecțiunii. Dacă ai o asemenea suferinţă vei simţi durere în partea dreaptă sub coaste, gust amar, migrenă, oboseală fizică şi intelectuală, astenie, lipsa poftei de mâncare, arsuri epigastrice, indispoziţie generală. Este necesar să ajungi la un specialist deoarece, evoluţia bolii duce la apariţia unor accese dureroase de tipul celor prezente în cazul pietrelor de la nivelul bilei. Şi cel mai important, fierea leneşă se tratează cu succes. Chiar şi fără medicamente. Până ajungi la medic, apelează la terapia naturală care-ţi pune la dispoziţie numeroase remedii eficiente şi mai puţin costisitoare.  

Presopunctura 

“În formele uşoare şi confirmate ca nefiind litiaze biliare (pietre), în multe situaţii presopunctura poate ajuta ameliorarea şi chiar combaterea crizelor. Metoda se ba-zează pe masajul puternic al unor puncte existente la nivelul piciorului. În paralel cu presopunctura, se poate efectua şi tratament fitoterapeutic, cu ceaiuri din plante naturale. Procedura nu este recomandată în cazul în care există pietre la fiere sau o infecţie a veziculei biliare. Efectele tratamentului prin presopunctură se resimt în scurt timp. După numai câteva şedinţe apare o stare generală mai bună. Dispar durerile şi migrenele de altă dată”, explică dr. George Gearavela, vicepreşedintele Socie-tăţii Române de Acupunctură (foto medalion).

Regimul dietetic

Alimente benefice 

 Brânză de vaci 

 Lapte degresat 

 Iaurt

 Urdă

 Pâine prăjită

 Carne de pui, vită sau curcan fiartă sau preparată la grătar 

 Pește la grătar sau gătit la cuptor 

 Supe 

 Cartofi fierţi sau copţi

 Fructe crude sau preparate sub formă de compot.  

Alimente interzise

 Vinete  

 Legume uscate

 Carne sau preparate din carne tocată 

 Varză 

 Ceapă

 Usturoi

 Sosuri

 Grăsimi animale sau vegetale 

 Murături 

 Cafea 

 Sucuri carbogazoase

 Băuturi alcoolice. 

Dacă ai obiceiul fumatului trebuie să renunţi la acest viciu măcar în perioada crizelor biliare. Consumă multe lichide, dar nu în timpul meselor, ci la sfârșit.    

Exerciţii fizice 

Mișcarea accelerează golirea vezicii biliare așa că, încearcă să aloci cel puţin 30 de minute pe zi mersului pe joi și exerciţiilor fizice. Plimbă-te, aleargă, mergi la înot sau stabilește-ţi un program de exerciţii pe care să le efectuezi zilnic, acasă. 

Ceaiuri adjuvante 

 Ceaiul de anghinare – din două linguriţe de frunze de plantă adăugate la o cană cu apă obţii o infuzie extrem de eficientă. Consumă două căni pe zi 

 Ceaiul de rostopască – are acţiune antiseptică și e bine să o consumi ca infuzie obţinută din două linguriţe de frunze la o cană cu apă. Bea două căni pe zi 

 Ceaiul de păpădie – îl folosești sub formă de infuzie preparată din două linguriţe de plantă adăugate la o cană de apă. Zilnic trebuie să bei câte două – trei căni.