În prezenţa noului prefect al judeţului Ilfov, Speranţa Cliseru, a primarului din Voluntari, Florentin Pandele, a reprezentanţilor Ministerului Muncii, consilierul Cristian Andrei, Consiliului Judeţean Ilfov – directorul Direcţiei de Absorbţie Fonduri Interne şi Internaţionale, Cristian Pistol, dar şi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Ilfov – la Centrul de Plasament nr. 6 din Voluntari au demarat lucrările de reabilitare, modernizare, extindere şi echipare a infrastructurii sociale.
Cei 72 de copii, care se află acum în centru, se vor bucura, la finele lucrărilor, de condiţii mai bune de locuit, iar din partea angajaţilor Centrului vor primi, în continuare, tot suportul necesar reintegrării în societate prin dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă.
Proiectul de reabilitare a Centrului de Plasament nr. 6 Voluntari a fost semnat la începutul anului trecut şi are o durată de 24 de luni (din care 8 luni pentru execuţia propriu zisă a lucrărilor). Valoarea totală a acestui program, finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa Prioritară 3, Domeniul Major de Intervenţie 3.2, este de 3.668.289.01 lei, din care 46.868,95 lei reprezintă cofinanţare din partea Consiliului Judeţean Ilfov. Contractul de lucrări, în valoare de 1.229.949,60 lei a fost atribuit firmei SC Electrovâlcea SRL, după încheierea procedurii de achiziţie publică – „cerere de oferte”. Aceste lucrări constau, în principal, în amenajarea în exteriorul clădirii a unui ascensor, reabilitarea instalaţiilor sanitare şi electrice, reabilitare termică, instalare de panouri solare, înlocuirea tâmplăriei sau reabilitarea şi modernizarea gospodăriei de apă. De asemenea, vor fi efectuate lucrări de mediu pentru refacerea spaţiilor verzi, dar vor fi înlocuite dotările specifice şi de PSI.
“Judeţul Ilfov este un judeţ al extremelor. Cu oameni foarte bogaţi, dar şi cu oameni cu nevoi uriaşe. Acestora din urmă trebuie să le acordăm asistenţa necesară, sa-i ajutăm să se ajute”, a declarat prefectul Speranţa Cliseru, aflată la Voluntari, în prima acţiune oficială de după preluarea mandatului. Ca fost şef al Direcţiei de Fonduri Europene chiar la Primăria Voluntari, Speranţa Cliseru a vorbit în faţa celor prezenţi mai mult despre necesitatea atragerii de fonduri europene, pe cât mai multe proiecte, doar aşa judeţul reuşind să se dezvolte. Opiniile domniei sale au fost susţinute de primarul Florentin Pandele, în opinia căruia fiecare unitate administrativ teritorială ar trebui să aibă posibilitatea să aducă bani europeni pentru dezvoltare, “fără se existe o anumită presiune politică”. “Trebuie să aducem la Voluntari cât mai mulţi oameni pricepuţi la atragerea de fonduri europene. Avem nevoie de cât mai multe proiecte viabile. Pentru că, marea dramă a administraţiei publice locale din România o reprezintă exact lipsa acestor profesionişti care ştiu să facă proiecte”, a concluzionat Florentin Pandele.