Ne-am întors și săptămâna aceasta la Periș pentru a continua o discuţie începută cu primarul Anghel Albu la ședinţa Ligii primarilor de la Buftea.Cocheta comună Periș, de o curăţenie incredibilă, ne-a primit într-o baie de lumină roz de la superbele flori de magnolii. N-am văzut de multă vreme atâtea curţi pline cu magnolii ca la Periș! Știut fiind că este un arbust dificil, îmi dau seama de caracterul răbdător ale perișenilor.
În fine, sunt frumoase magnoliile pentru curţile lor, dar și pentru cei care, ca mine, stau numai între betoane.
Două planuri de milioane de euro și sute de griji
Ce-și dorește pentru cei 7000 de locuitori primarul comunei? Să facă parte din Masterplanul pregătit de Consiliul Judeţean pentru perioada 2014-2020, ne povestește primarul Anghel Albu, căci proiectele care urmează pot fi interesante. În comună există apă curentă și pentru canalizare există un proiect depus la Ministerul Mediului. Proiectul este depus din 2010, are termen de finalizare în 2013 și cuprinde o staţie de epurare și canalizare pe drumul judeţean până la pod, către satul Cocioc. Proiectul cu Ministerul mediului implică și 20% participare din partea comunei, ceea ce înseamnă 2 milioane de lei. Restul de 69 de milioane sunt „obligaţia” ministerului, conform documentelor semnate.
Și la Ministerul Dezvoltării este depus un proiect pentru care s-au aprobat 6 kilometri de asfalt lateral acolo unde s-a introdus apa și unde permite canalizarea. Desigur, brașamentele sunt până la limita proprietăţii, dar, spune Anghel Albu, nu-mi fac griji pentru viteza de racordare a perișenilor. Așa s-a întâmplat și la apă, iniţial au fost 20 de branșări și în momentul de faţă sunt între 2.100 și 2.200 de case branșate dintr-un total de 2.400 de locuinţe.
Primarul nu-și dorește decât să vadă lucrările începute în această vară și terminate până la sfârșitul anului.
Of, transportul!
Problemă fără frontiere în interiorul judeţului, nici la Periș situaţia nu este precum florile de magnolie, adică roz.
Primarul Anghel Albu tocmai a trimis o adresă la Ministerul Transporturilor pentru a rezolva sesizările perișenilor care, deși aveau abonament, nu putea să urce decât în mașinile indicate de operatorul privat de transport. Și nu oricum, ci la o anumită oră!
Și înteabă primarul: „Cum să-l constrâng eu pe acest operator? Nu-i dau capătul de linie, să spunem, dar dacă nu-i dau, ce fac eu cu oamenii de aici care trebuie să ajungă la serviciu? Ce se întâmplă cu acei 1500-2000 navetiști care pleacă la fiecare sfert de oră?”
Grădiniţe cu fonduri ale Consiliului Judeţean Ilfov
Deși natalitatea a scăzut simţitor și la nivel de ţară, și la nivel de comună, totuși în Periș este nevoie de o grădiniță cu program prelungit. Într-o lună de zile va fi gata proiectul pentru noua construcţie care va începe în satul Brătulești, pe spaţiul unde este acum locul de joacă de la vechea grădiniţă. Actuala grădiniţă – o clădire veche de 200 de ani, surpată pe alocuri dar superbă altfel ca model pentru un student la Arhitectură, motiv pentru care nu va fi dărâmată – nu îndeplinește condiţiile pentru ca, în anul 2013, pruncii să se dezvolte corespunzător. Noua clădire va avea 60 de locuri, repartizate pe 3 grupe.
A doua clădire care va deveni grădiniţă așteaptă fonduri pentru a fi utilată la standardele impuse. Această clădire va deveni grădiniţă urmare a solicitărilor venite din partea părinţilor și primarul nu se sfiește să spună că dorinţele acestora sunt cele care primează.
Pentru școli, primarul Anghel Albu nu are ce să facă deocamdată căci școlile din Periș au fost o prioritate pentru el chiar de la începutul mandatului său din 2008, când, oricum au fost mai multe fonduri. Există niște gânduri pentru două săli de sport, cu vestiare, dușuri și tot ce trebuie.
Altfel, ce se mai întâmplă la Periș? Va începe curăţenia spaţiilor verzi și astfel la Periș Sfintele Paști vor fi sărbătorite conform tradiţiei într-o casă curată, luminoasă și plină de flori.