Nu întotdeauna trebuie să întorci pagina. Uneori, trebuie să o rupi
Numai pe jumătate. Atât acceptă Victor Lăcătuş că l-ar fi învins sistemul. Şi-a dat demisia din funcţie. Nu mai e director ştiinţific al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură din comună ilfoveană Vidra. Dar continuă să reziste ofensivei intereselor celor care încearcă să înstrăineze pământul institutului.
O face cu vervă, tenace, cu argumentele omului de ştiinţă incontestabil, în mediul academic. Dar şi de combatant veteran al încleştării. E convins că încă se mai poate recupera ceva din vitalitatea legumiculturii noastre. Nu oboseşte să apere şansele ei de viaţă. Cât de slabe or fi ele.
La rele mari, remedii mici
„Ştim să strigăm că e piaţa plină de legume străine! Dar când e să bagăm bani în legumicultură, ne facem că uităm”, zice indignat cercetătorul. Tutela bicefală a Ministerului Agriculturii şi Academiei de Studii Agricole şi Silvice se încurcă în explicaţii birocratice. Şi blochează oxigenarea ieşirii din comă a institutului de interes naţional.
Cam aşa se prezintă situaţia. Victor Lăcătuş e tranşant. Şi realist, când întreabă: «Cum se poate ca eu, Minister să am bani pentru cercetare, dar să nu pot să-i dau cercetării. De ce? Pentru că ea ţine de Academie? Şi Academia nu e în cadrul ministerului. Cum vine asta? Dacă vă puteţi imagina, nu şi-au putut defini termenii relaţiei Minister-Academie. S-au certat aproape un an. După ce-au obosit, au scris acolo că vor „colabora”».
Nu lovi! Ascultă!
Problema nu e că n-ar fi bani. Ei ies, chiar din piatră seacă. Darămite din legumicultură. Baiul e cine dă banii ? Ministerul. Atunci, are drept de control. Totodată, Lăcătuş cred că o parte a problemei s-ar putea rezolva şi prin restructurarea de fond a Academiei. „Unii, care sunt cu putere de decizie acolo, trebuie schimbaţi. Trebuie împrospătată conducerea cu oameni, poate mai tineri, sau nu. Poate că Academia de Studii Agricole ar trebui să rămână un for de reprezentare academică şi să lase institutele şi staţiunile în subordinea ministerului? De altfel MADR a iniţiat, deja, o Ordonanţă de Urgenţă, care, dacă nu mă-nşel, a intrat în vigoare la 1 februarie, anul acesta, prin care toată cercetarea trece la minister. Dar, surpriză! N-a ştiut nimeni despre această OUG”, observă el.
Desfă nodul! Nu contează cum
Aşadar, Ministerul e cu banii. În consecinţă, el va trebui să coordoneze activitatea de cercetare. Dar poate să o facă ?
„Eu cred că nu. Păi de ce nu dă banii la Academie, să o facă ea? Iar ea să aloce bani pentru cercetare. Apoi, toate staţiunile să hotărască ce se face cu banii ăştia. Iar ministerul să controleze tot, bineînţeles ! Să verifice tot circuitul şi repartizarea banilor. Doar aşa putem putem face să meargă treaba”, afirmă cercetătorul combatant.
Legume din seminţe de import
Din fericire, piaţa de legume din România, crede Victor Lăcătuş, este aprovizionată cu produse din ţara noastră în procent de 80 %. Sunt legume provenite din sămânţă de import. Prin urmare, se utilizează material biologic străin. Pentru culturile protejate, seminţele autohtone reprezintă doar câteva procente. Grosul materialului biologic este achiziţionat din afară. Pentru culturile „sub sticlă” sau „sub plastic”, fermierii români cheltuiesc, anual, cam 20 de milioane de euro pentru seminţele din import. Chiar şi institutul o face. E normal? „Da. Pentru anumite experienţe e firesc să avem material biologic străin. Dar şi înainte de ’89 cumpăram, chiar mai mult decât acum. Aveam culturi comparative în care introduceam material străin şi materialul nostru, soiurile noastre, care erau în curs de omologare”, îşi aminteşte Lăcătuş.
Trudă și păcate
Cu toate aceste vicisitudini, cercetătorii de la ICDLF Vidra, au lansat pe piaţă câţiva hibrizi de concepţie românească. Unul dintre ei este hibridul de tomate „Siriana”, conceput în staţiunea de la Buzău. Totodată, spune directorul, institutul „controlează piaţa” la gogoşari, prin cei doi hibrizi, de bună calitate şi productivitate, „Cornel” şi Asteroid”. Dar şi cu aceştia au avut „belele”. Un producător a achiziţionat de pe piaţa liberă seminţe, le-a cultivat în Ungaria, apoi a intrat pe piaţa internă cu ele. Le-a vândut aici pe un preţ de nimic, profitând de faptul că institutul nu mai avusese bani să-şi reînnoiască brevetul… Dar sămânţa lui nu a fost bună! Gogoşarii erau iuţi şi neuniformi.
Nu fac nimic. și nu plătesc?
Prof.dr. Lăcătuş ceruse 1 milion de euro pe an, pentru o temă de cercetare. Numai pentru una, pe parcursul a 8 ani. Deci 8 milioane de euro. Ea se referea la crearea de hibrizi de tomate, ardei, pătlăgele, vinete, castraveţi şi dovlecei pentru cultura în solarii. În prezent, se importă seminţe pentru tot ce se produce în solarii. Se cheltuiesc 20 de milioane de euro pe an. Din buzunarul cultivatorilor, nu al statului. Iar dacă el cu 1 milion de euro pe an, timp de 8 ani ar fi făcut toată treaba, aici, în ţară, aducând o economie uriaşă, cum de nu e profitabil totul?
Ce-ar mai fi de comentat? Nimic. Acum, totul e tăcere.
N-a fost să fie
Toată lumea se plânge de gustul roșiilor cu seminţe aduse din afară și produse în România. Studii făcute în Germania și SUA, au arătat că roșiile care sunt colorate uniform au lipsa unei anumite gene. Singurele care păstrează acel gust deosebit sunt cele care nu par coapte uniform și care păstrează un capac mai verzui, la cotor. Gena aceea care îi dă gustul bun al roșiei se găsește de fapt în soiurile sălbatice, aflate mai ales în ţările Americii Latine, de unde a pornit ameliorarea lor. Le pierdem și pe astea.
Prof. dr. Victor Lăcătuş cu puţin timp înainte de demisia sa de la institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură din Vidra
Ing. asistent cercetare Luminiţa Nicoleta Cârstea în laboratorul de agrochimie, biochimie şi fiziologie al institutului
